Lectura, primul pas în receptarea textelor literare

Literatura română ocupă un loc important în curriculumul national de aceea, o cerință importantă în procesul receptarii ei este preocuparea permanentă pentru realizarea contactului direct al elevilor cu opera literară. Cerintele formulate în programele de limba și literatura română fac referire la promovarea unor valori și atitudini de genul: cultivarea interesului pentru lectură și a plăcerii de a citi, a gustului estetic în domeniul literaturii sau stimularea gândirii autonome, reflexive și critice, precum și formarea unor reprezentri culturale privind evoluția și valorile literaturii române.
Dar lectura unei opere literare necesită timp, ceea ce din păcate, în secolul vitezei, este din ce în ce mai puțin, și nu pentru că se scurge mai repede decât în alte epoci, ci, pentru că tinerii, în mod special simt nevoia de a accesa mai multă informație. Or ca să citească trebuie să se oprească un moment, lucru pe care nu și-l permit. Un alt factor îl reprezintă faptul că nu sunt pe aceeași lungime de undă cu opera sau cu scriitorul propus în bibliografia obligatorie. Un chestionar aplicat la clasele IX-XII, profil tehnologic, a scos în evidență adevărul dureros că după ce au început să citească aceste cărți, puțini elevi au reușit să termine lectura, iar dintre cei care au avut această ambiție, tot puțini au afirmat că le-a și plăcut să citească sau au înțeles-o.
În zilele noastre, o operă literară trezește din ce în ce mai greu interesul de a fi citită, prin titlu, aspect fizic, tema abordată sau pur și simplu pentru că reprezintă lectură obligatorie.
Elevii preferă joaca pe calculator sau alte ocupații, decât să citească.
Programa de clasa a IX-a propune clasificarea conținuturilor de învățare în două domenii: Literatură și Limbă și comunicare.
Interesantă este propunerea modulelor din domeniul Literaturii: Ficțiune literară, Ficțiune și realitate și Literatura și alte arte. Ultimul modul face referire la literatură și cinematografie, propunând sudierea ecranizării unuei opere literare și familiarizarea elevilor cu noțiunile: scenariu, regie, coloană sonoră, interpretare actoricească. Mijloacele alese sunt cele audio-vizuale.
Aș putea spune că, odată cu apariția filmului, accesul la operele literare ale marilor scriitori a fost înlesnit prin ecranizarea acestor creații. Dar ecranizările preiau tema operei literare respectând mai mult sau mai puțin elementele prin care ea este construită. O ecranizare a unui roman celebru sau a unei nuvele cunoscute nu este o copie a acestora, implică mai mult decât atât, prin contribuția regizorului, a actorilor sau a tuturor oamenilor din spatele scenei, astfel filmul devine o altă capodoperă care și-ar merita un loc aparte în programele școlare, cel puțin ca o opțională.
Prin film se pot declanșa cele trei valori și atitudini menționate la începutul articolului, însă totul se face în detrimentul altor competențe, care pierd teren în educație pe zi ce trece, comunicarea orală sau scrisă în limba română. Dacă elevii nu citesc nu-și dezvoltă vocabularul, astfel întâmpină greutăți în comunicarea orală și scrisă, nu se simt în stare să producă text, adică pur și simplu să povestească, să formuleze clar o opinie personală legată de textul studiat sau să identifice modul în care este construit un personaj.
Pe de altă parte filmul nu este elementul analizat într-o oră de literatura română. De altfel programele celorlalte clase de liceu nu revin asupra modulului propus în clasa a IX a. Scopul filmului ar fi în principal acela de a familiariza elevul cu subiectul operei ecranizate astfel încât să înțeleagă în mare despre ce se discută în clasă. Totuși ecranizările operelor literare nu pot sugera întotdeauna unele noțiuni necesare analizei literare cum ar fi incipitul sau finalul; sau, pentru că subiectul filmului nu respectă cu fidelitate pe cel al operei scrise, se poate produce mai mult rău decât bine datorită confuziei care se face în mintea elevului. Un exemplu în acest sens ar fi ecranizarea romanului Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu, în care regizorul modifică rolul unor personaje și propune un alt deznodământ decât cel din roman. Putem spune ca privit ca instrumet de lucru, filmul face ca regizorul să intre în conflict cu naratorul, în încercarea lui de a povesti.
În concluzie, filmul prin ecranizările unor opere literare, nu este un instrument potrivit pentru cultivarea interesului pentru lectură dar poate reprezenta, prin el însuși o valoare a culturii române.

BIBLIOGRAFIE
Bodișteanu Florica, O teorie a literaturii- Ediția a II-a revizuită și adăugită, Institutul European, 2008
Goia Vistian, Didactica limbii și literaturii române pentru gimnaziu și liceu,Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002
Programele școlare pentru clasele IX-XII, Ministerul Educției și Cercetării Științifice, Limba și literatura română,