Managementul clasei de elevi - structura dimensională a managementului clasei de elevi

MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI – STRUCTURA DIMENSIONALĂ A
MANAGEMENTULUI CLASEI DE ELEVI
Andrei Daniela Mihaela
Liceul Tehnologic ,,Alexandru Vlahuță” Podu Turcului

Ş. Iosifescu menţionează că în managementul
educaţional, termenul de management al clasei este folosit cu două
accepţiuni principale:
În sens larg, managementul clasei se referă la realizarea de
către profesor a tuturor funcţiilor manageriale recunoscute atât
pe dimensiunea ”sarcină” cât şi pe dimensiunea „umană”.
Dimensiunea „sarcină” cuprinde funcţiile care satisfac
cerinţele funcţionale derivate din „raţiunea de a fi” a
organizaţiei respective, acestea fiind: proiectarea, organizarea,
conducerea operaţională și controlul. Dimensiunea „umană”
cuprinde funcţiile care satisfac nevoile persoanelor şi grupurilor
care fac parte din organizaţia respectivă. Pentru satisfacerea
nevoilor „individului”, managerul realizează, de regulă,
funcţiile de comunicare, motivare şi participare, iar în ceea ce
privește ”grupul” – funcţiile de formare şi organizare a
grupurilor și echipelor și cea de negociere și rezolvare a
conflictelor.
În sens restâns -Managementul clasei (se reeră la
realizarea funcţiei seriale de conducere operaţională, adică,
utilizarea concretă şi coordonarea la nivel formal şi informal) a
resurselor umane şi non umane (materiale, informaţionale, de timp,
de autoritate şi de putere) în vederea aplicării planului
stabilit şi obţinerea rezultatelor scontate.
Managementul clasei înseamnă managementul situaţiilor
educaţionale concrete şi are următoarele elemente componente:
politica generală a şcolii şi cultura organizaţională; sistemul
de reguli şi norme care reglementează viaţa şcolară; proiectele
de influenţă educaţională realizate de către profesor care
reglează o anumită secvenţă educaţională”; amenajarea
spaţiului, procurarea și accesul la resurse; organizarea
colectivului de elevi; comportamentul profesorului şi al elevului;
metodologia educaţională utilizată, rolurile asumate, precum şi
stările „eului” activate; disciplina; respectul de sine şi al
celorlalţi; evaluarea .
A. Baban defineşte managementul clasei ca ,,abilitatea
profesorului de a planifica și a organiza activităţile clasei
astfel, încât să asigure un climat favorabil învăţării”.
Prin managementul clasei se urmăreşte prevenirea comportamentelor
disruptive, pe de o parte, şi rezolvarea problemelor
comportamentale apărute, pe de altă parte.
Structura dimensională a managementului clasei de elevi
Unul dintre aspectele definitorii ale conceptului de
management al clasei se referă la structura lui dimensională. Mai
jos sunt prezentate caracteristicile celor 5 dimensiuni ale
managementului clasei de elevi.
1. Dimensiunea ergonomică
Se referă la resursele didactico-materiale care
îndeplinesc funcţii didactice de stimulare a instruirii şi
autoinstruirii în condiţii de maximă igienă a învăţării:
• mobilierul şcolar şi dispunerea sa în spaţiul clasei de
elevi;
• vizibilitatea asigurată tuturor elevilor;
• ornamentarea sau „pavoazarea clasei”.
2. Dimensiunea normativă
Delimitează şi fixează cadrul juridic de
exercitare a conducerii şi se referă la:
• regulamentealei nstituţiei școlare adaptate central și
teritorial;
• documente circulare de politică a educaţiei care consemnează
obiectivele generale și specifice incluse în programele școlare;
• sistemul principiilor didactice care asigură eficienţa
activităţilor educaţionale în clasa de elevi.
• Sistemul principiilor didactice care asigură eficienţa
activităţilor educaţionale în clasa de elevi.
3. Dimensiunea psihologic
Evidenţiază rolul major al resurselor umane
implicate în mod special în cadrul relaţiei didactice şi extra
didactice dintre:
• profesor şi elev ca ”actori ai educaţiei”;
• profesori şi părinţi ai elevilor ca agenţi ai actului
educativ (în mod indirect, în cadrul relaţiei sociale şi
pedagogice instituite între şcoală şi familie).
4. Dimensiunea inovatoare
Reprezintă o condiţie esenţială a optimizării
interacţiunilor şi deciziilor educaţionale în universul grupului
şi trebuie să coreleze cu:
• obiectivele specifice;
• nevoile sociale și educaţionale ale clasei de elevi.
5. Dimensiunea productivă
Desemnează o direcţie foarte importantă în
stabilirea unor relaţii constructive în clasa de elevi şi
înseamnă:
• promovarea unui comportament eficace al profesorului cu elevii
şi cu alţi factori (profesori, manageri şcolari, părinţi);
• situarea clasei de elevi pe un traseu al progresului, al
schimbării pedagogice inovatoare în perspectiva de integrare
şcolară, profesională şi viitoarei etape Şi socială a
elevilor.
6. Dimensiunea operaţională
Este concretizată la nivelul proiectării
lecţiei, a cărei reuşită se bazează pe:
• valorificarea tuturor resurselor (normative, umane,
didactico-materiale, bugetare) în sens psihosocial, ergonomic,
organizaţional, ţinând seama de contextul educaţional existent.
Este evident că pentru promovarea unui management al clasei
de calitate este important ca profesorul să ţină cont de toate
dimensiunile indicate mai sus. Totuşi, abordarea managementului
clasei din perspectiva centrării pe elev indică unele
particularităţi, cum ar fi: redefinirea dimensiunii psihosociale,
având în vedere rolul resurselor umane (a profesorului şi a
elevului) în procesul educaţional. Astfel, dacă abordarea
tradiţională indică rolul de proiectant pentru profesor şi a
celui de receptor al mesajului pedagogic pentru elev. În cazul de
faţă rolul elevului se extinde, acesta urmând să participe
(într-un mod sau altul) şi în procesul de proiectare. Or, o
proiectare a activităţilor care porneşte de la nevoile,
interesele, dorinţele şi cerinţele educabilului este una
autentică şi cu un grad mai sporit de probabilitate a reuşitei
implementării în practică.
Un management al clasei centrat pe cel ce învaţă
trebuie să valorifice toate resursele psihologice şi sociale ale
elevului. Dintre acestea le vom specifica pe următoarele:
• resursele de natură cognitivă (în special gândirea şi
latura sa operaţională, inteligenţa, care asigură rezolvarea
problemelor, a situaţiilor-problemă);
• resursele de natură afectiv-motivaţională (sentimentele
pozitive faţă de învăţarea şcolară şi extraşcolară,
motivaţia internă pentru activitatea de instruire şi
autoinstruire eficientă, productivă în plan individual şi
social);
• resursele de natură caracterială (formarea atitudinii corecte
faţă de învăţare, şcoală, colectiv de elevi şi profesori,
familie, comunitate, autoinstruire şi autoeducaţie etc. cu o
largă susţinere volitivă, dar şi afectiv-motivaţională şi
cognitivă).

Bibliografie
1. Baban A. Consiliere educaţională. – Bucureşti, 2001
2. Cristea G. Managementul lecţiei. Bucureşti: Editura Didactică
şi Pedagogică, 2007
3. Cristea, Sorin, Dicţionar de termeni pedagogici. Bucureşti:
E.D.P., 1998
4. Iosilescu Ş. Management educaţional pentru instituţiile de
învăţământ. Bucureşti, 2001
5. Iucu, B. Romiţă, Managementul clasei – gestionarea
situaţiilor de criză. Bucureşti: Editura Bolintineanu, 1999
6. Iucu, B. Romiţă, Managementul clasei de elevi – fundamente
teoreticometodologice. Iaşi: Editura Polirom, 2000.