Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Managementul schimbării în școala românească. Educația financiară pentru elevi

Învăţământ liceal | Economie

Propus de: oana_patrascu | 01.07.2023 23:47 | Revista cadrelor didactice nr. 96/2023 | 319 vizualizări

Educația financiară a devenit din ce în ce mai important, atât pentru adulți, cât și pentru tineri. Ea presupune să știi să iei decizii, să gândești creativ și să utilizezi eficient resursele de care dispui.

Începând cu anul școlar 2020-2021, elevii din clasele a VIII-a învață, în mod obligatoriu, disciplina „Educația economico-financiară”. Obiectivul urmărit este ca elevii să își dezvolte, pe lângă abilitățile de comunicare în limba maternă, în limbi străine, și pe cele referitoare la „spiritul de inițiativă și cel antreprenorial”, accentul fiind pus pe realizarea unor planuri de acțiune (personale sau de familie) pentru realizarea unui scop, pe abilitatea persoanei de a transforma ideile în acțiune.
Este important ca oamenii să se adapteze schimbărilor care au loc în societate, de asemenea și în educație. Robert Kiyosaki (cunoscut om de afaceri și autor al unor cărți de educație financiară) preciza că „dacă oamenii vor să fie pregătiți să fie flexibili, deschiși și să învețe, se vor îmbogăți tot mai mult de-a lungul acestor schimbări.”
Educația financiară este la fel de importantă pentru copii ca și pentru adulți. Un copil care primește educația corespunzătoare va știi cum să își administreze finanțele toată viața. Copiii au nevoie de informațiile de bază, precum: sfaturi de bune practici despre bani, despre cum să economisești și să investești. Pe scurt, este important ca elevii să aibe oportunitatea să cunoască alfabetul financiar. Tot Robert Kiyosaki, în cartea sa „Tată bogat, tată sărac”, spunea că „dacă vrei să fii bogat, trebuie să știi alfabetul bancar.” Astfel, prin această disciplină, Educația economico-financiară, elevii vor învăța despre: cum funcționează banii, cum să îi administreze eficient, cum să îi înmulțească, cât să cheltuiască în funcție de priorități, când și cât să economisească, când și dacă este nevoie să se îndatoreze, cum să devină un adult cu un comportament financiar responsabil și independent, cum să își organizeze inteligent banii și viitorul.
Educația financiară, făcută într-un mod calitativ, îi ajută pe copii și pe adolescenți pe cel puțin două paliere: unul individual, în care aceștia înțeleg cum deciziile lor financiare îi vor afecta în viață și în carieră, și unul în care dobândesc noțiuni cu ajutorul cărora să priceapă mai bine lumea înconjurătoare, atât la nivel global, cât și la nivel național.
În prezent sunt numeroase programe, proiecte, ateliere practice organizate de instituții bancare, precum BCR, BNR, prin care elevii sunt alfabetizați financiar. Un exemplu de proiect educațional este “Să vorbim despre bani și bănci”, din cadrul acordului de colaborare stabilit între Banca Națională a României și Ministerul Educației Naționale. Acest proiectul are ca obiectiv general sprijinirea educației financiare prin însușirea de către elevi a unor noțiuni economice de bază și a unui vocabular financiar-bancar. Principalele tematici educaționale promovate se referă la: economisire, credit, dobândă; inflație, buget personal; elemente de siguranță ale însemnelor monetare; principalele atribuții, rolul și funcțiile Băncii Centrale; vizionarea filmelor educaționale destinate elevilor. Elevii claselor a X-a și a XI-a au participat la acest proiect, activitatea desfășurându-se online.
Un exemplu de program de educație financiară este „Susțin educația financiară în comunitatea mea”, secțiunea ABCdarul bancar. Acest program este derulat de Junior Achievement (cea mai mare organizaţie internaţională de educaţie economică şi antreprenorială) la nivel național cu scopul de a încuraja învățarea noțiunilor financiar-bancare și de a evidenția instituțiile de învățământ de tip liceal care oferă elevilor acces la educație financiară, utilizând resurse în format digital interactiv. În imaginea de mai jos, se poate observa că lecțiile pe care le parcurg elevii în cadrul acestui program sunt atractive, interactive, tehnologizate, tocmai pentru a stârni interesul elevilor.
Schimbările din societate şi rapiditatea cu care apar noi tehnologii, produse şi servicii, din ce în ce mai complexe, ne arată cât de importantă este educaţia financiară, nu doar pentru bunăstarea individuală, ci şi pentru prosperitatea comunităţilor. În ultimii ani, educația financiară a devenit o necesitate, încă de la vârste foarte fragede. Cu toate că se numește educație fianciară, ea are efecte în toate domeniile importante ale vieții, deoarece este vorba de luare deciziilor, de gândire creativă, de educație antreprenorială, de relații interpersoanle, de utilizarea eficientă a resurselor.

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 3 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

66 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN