MEDIUL GRADINITEI

Mediul grădiniței
Prof.înv.preșc. Draniceanu Stefania

Rolul mediului de învățare a devenit important atunci când s-a recunoscut că acesta nu poate fi interpretat doar ca un loc de joacă ci ca o resursă valoroasă, organizată în așa fel încât să susțină activitatea de explorare a copilului și elaborarea constructivă și socială a cunoștințelor, protagonist şi subiect fondator al proiectului pedagogic.
Astăzi auzim adesea despre „ mediul de învățare ” în domeniul științelor educației. Aceasta se datorează unei schimbări de perspectivă în domeniul psihopedagogic, aceeași care a însemnat că viziunea centrată pe predare s-a mutat către învățare , concentrându-se astfel asupra figurii elevului și a proceselor sale de cunoaștere a cunoașterii , în special asupra situații care trebuie create pentru ca astfel de cunoștințe să aibă loc într-un context favorabil, organizat în cunoștință de cauză .
Desigur, spațiul , adică mediul de învățare, nu este singurul factor care trebuie luat în considerare în contextul construirii cunoștințelor . Există și alți factori, nu mai puțin importanți – de la profesori la elevi și până la instrumentele care trebuie utilizate, fie ele culturale , tehnice sau simbolice. Totuși, rolul mediului de învățare a devenit important atunci când s-a recunoscut că acesta nu poate fi interpretat doar ca un loc de joacă , ci ca o resursă valoroasă , organizată în așa fel încât să susțină activitatea de explorare și de elaborare constructivă a copilului, și dimensiunea socială a cunoașterii, protagonist și subiect fondator al proiectului pedagogic .
Mediul de învățare, așadar, ca „spațiu de acțiune ”, locul în care interacționează elevii și profesorii, elevii și obiectele de cunoaștere, un loc al experiențelor atât cognitive , cât și afective , emoționale, interpersonale și sociale . Loc în care învățarea nu trebuie înțeleasă pur și simplu ca dobândire de cunoștințe , unde profesorul transmite cunoștințe elevului, ci în care se stabilește și se desfășoară un proces activ și constructiv. Și de unde așadar pornim, în primul rând, de la aspectele relaționale și comunicative pentru a introduce apoi alte elemente.
Ascultarea copiilor, scoaterea în evidență a nevoilor lor, este condiția prealabilă pentru crearea unui climat favorabil pentru crearea ulterioară a „comunității” care să-i vadă pe copii schimbând puncte de vedere, exprimându-se , împărtășind opinii. Spațiul va fi așadar diferențiat și organizat în așa fel încât să favorizeze utilizarea autonomă a mediilor și materialelor și a metodelor de învățare adecvate caracteristicilor și nevoilor cognitive atât ale indivizilor cât și ale grupului.
Materialele și obiectele vor fi aranjate în centre, fiecare diferit de celălalt, care la rândul lor vor trebui identificate de către copii pe baza caracteristicilor lor: recunoașterea referințelor va asigura copiilor un sentiment de permanență . si continuitate . Aceasta nu înseamnă că centrele, odată amenajate și organizate, nu pot fi îmbogățite sau modificate în timp: totuși, aceasta trebuie să aibă loc pe baza a ceea ce va rezulta din activitățile individuale, precum și din creșterea copiilor.
Pregătirea spaţiilor de învăţare trebuie să aibă loc pe baza diverşilor factori care exclud atât şansa cât şi improvizaţia . În schimb, trebuie realizată cu mare atenție și conștientizare , deoarece experiența copiilor va fi caracterizată de simțul a ceea ce vor face și vor trăi în anumite spații determinate.
Lărgind conceptul de învățare la dobândirea capacității de a se exprima autonom și de a dobândi încredere în sine în viața de zi cu zi, nu trebuie trecute cu vederea alte zone ale școlii, precum cele dedicate când intră și ies copiii, cele în care se află toaletele.
În sfârșit, exteriorul : fie că este o curte sau o grădină , și acesta ar trebui considerat un loc în care copiii se relaționează între ei, experimentează și dobândesc cunoștințe într-un context în care pot experimenta și capacitatea de a se deplasa în spații mai mari și de a intra în contact cu lumea naturală .