Modalități și sisteme de notare

Fiecare profesor are felul lui de a fi, ca pedagog; are, cu alte cuvinte, un mod specific de a aborda elevii şi situaţiile de învăţare, de a mânui metodele, tehnicile, procedeele şi mijloacele de învăţământ.
Competenţa profesională se reflectă în stilul propriu de activitate didactică. Cu cât un profesor este mai legat sub raportul experienţei de viaţă şi al culturii, mai bine înzestrat pentru a comunica cu elevii şi a-i forma, cu atât elementele pe care le pune în lucru în lecţie (metode, procedee, exemple, etc.) produc rezultate mai bune.
Notarea reprezintă aprecierea şi caracterizarea performanţelor atinse de elevi. Nota este instrumentul unui diagnostic de proces; în acelaşi timp, determină rangul fiecăruia în cadrul grupului din care face parte, cultivă motivaţia faţă de învăţătură, oferă informaţii utile în luarea deciziei privind orientarea şcolară şi profesională, exprimă ierarhia valorilor. De aceea, profesorul trebuie să evite uşurinţa faţă de evaluare sau sancţionarea rezultatelor obţinute de elevi.
Se disting două modalităţi de notare:
• modelul notării la grup, ce se caracterizează prin aprecierea fiecărui elev raportat la o normă unică în comparaţie cu ceilalţi şi cu nivelul aşteptat;
• notarea individualizată, proprie instruirii diferenţiate, care se realizează în funcţie de posibilităţile fiecăruia de a realiza performanţele planificate. Se recurge la probe de tipul testului de dezvoltare, elevul fiind angajat în procesul de evaluare, dându-şi permanent seama de valoarea cunoştinţelor dobândite.
Sistemele de notare pot fi clasificate, după mijloacele de expresie folosite în:
• numerice
• literare
• prin calificative
• prin culori
În notarea numerică se folosesc cifrele pe o scară cu mai multe sau mai puţine trepte: în Franţa scara notelor este 20 de note; în România, Finlanda, etc. aceasta este de 10 note; în Suedia, Norvegia de 7 note; în Bulgaria, Elveţia de 6 note etc.
Sistemul de notare literar este specific ţărilor anglo-saxone, dar se utilizează și în învăţământul privat din România, mai exact în şcolile cu predare în limba engleză, notarea constând în acordarea literelor: A - performanţă excelentă ori excepţională; B - performanţă peste medie; C - performanţă medie; D - performanţă scăzută; E sau F - performanţă şcolară foarte slabă.
Notarea prin calificative - insuficent, suficient, bine, foarte bine, se utilizează în România în învăţământul primar, iar notarea prin culori - bile albe, bile roşii şi bile negre este folosită în învăţământul preşcolar.
În afară de toate aceste sisteme de notare se utilizează aprecierea verbală, destul de des folosită de profesori, care îi determină pe elevi să aibă mai multă încredere în ei, îi scoate din starea pasivă în care poate se aflau şi îi îndrumă în parcursul şcolar.
Un bun profesor trebuie să fie şi un bun examinator, prin adaptarea acelor metode şi tehnici de evaluare care diminuează erorile în verificarea rezultatelor şcolare!

prof. Angelica Niculică
Liceul Pedagogic “Nicolae Iorga”, Botoșani

Bibliografie:

• Dumitru, Ion Al., Dezvoltarea gândirii critice şi învăţarea eficientă, Ed. De Vest, Timişoara, 2000.
• Basil Bernstein, Studii de sociologie a educatiei, Pedagogia secolului XX, Ed. Didactica si Pedagogica, 1978
• Constantin Cucoș, Teoria si metodologia evaluarii, Ed. Polirom, 2008