Nașterea Domnului Iisus Hristos - prilej de bucurie sfântă

Naşterea Domnului – Crăciunul este primul praznic împărătesc cu dată fixă. Sărbătoarea aceasta marchează Naşterea Mântuitorului şi este sărbătorită de către creştinii din întreaga lume în fiecare an pe 25 decembrie. Acest moment marchează Naşterea Trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi prima sărbătoare creştină a Mântuitorului în ciuda faptului că nu este la fel de veche precum Paștile sau Rusaliile. Biserica Ortodoxă priveşte Naşterea Fiului lui Dumnezeu ca începutul lucrării Sale mântuitoare ce Îl va conduce spre jertfă supremă pe Cruce, pentru om şi a sa mântuire.
În lumea veche accentul era pus pe ziua morţii şi a învierii divinităţilor şi mai puţin pe naşterea acestora. La început, Biserica obişnuia să considere mai importante sărbătoarea morţii şi a Învierii Mântuitorului. Drept dovadă, calendarele creştine ţin vie amintirea posterităţii şi nu datele de naştere ale mucenicilor şi ale Sfinţilor. Vechimea sărbătorii se poate observa în documentele de la sfârşitul celui de-al treilea secol, tradiţie consemnată de istoricul bizantin Nichifor Calist, în timpul domniei lui Dioclețian şi a lui Maximian. Această perioadă este o pată neagră pe istoria creştinătăţii datorită persecutării creştinilor. Adunaţi să prăznuiască Naşterea Domnului, aceştia au pierit arşi de vii într-o biserică din Nicomidia.
Crăciunul este prăznuit de către credincioşi după calendarul gregorian pe 25 decembrie, în timp ce calendarul iulian considera că acest lucru s-a petrecut pe 7 ianuarie. De asemenea, Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos reprezintă una din cele 12 sărbători domneşti, cunoscute de către credincioşi şi sub numele de praznice împărăteşti. În ţările în care creștinii sunt majoritari Crăciunul este o sărbătoare legală şi se prelungește şi în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun.
Dacă în Apus Naşterea se sărbătorea în fiecare an pe 25 decembrie, în Răsărit, această sarbatoare coincide cu Botezul Domnului, la data de 6 ianuarie, sărbătoare numită de regulă sărbătoarea Arătării Domnului. Răsăritenii considerau că Mântuitorul S-ar fi născut şi ar fi fost botezat în aceeaşi zi.
Totuşi, atât în Orient, cât şi în Occident Naşterea Domnului era prăznuită la aceeaşi dată, însă diferenţele dintre calendarul gregorian şi cel iulian au făcut că sărbătoarea Naşterii Mântuitorului să nu mai coincidă.
Despărţirea sărbătorii Naşterii de cea a Botezului a avut loc la Biserica din Antiohia în jurul anului 375, iar mai apoi la Constantinopol în 379, când Sf. Grigore de Nazianz a ţinut o predică festivă care mai târziu va deveni izvor de inspiraţie pentru imnograful Cosma de Maiuma, care va compune canonul Naşterii. În prezent, doar creştinii din Armenia sărbătoresc Crăciunul la data de 6 ianuarie, precum în vechime.
Mântuitorul se naşte din Preasfânta Fecioară Maria pentru a mântui neamul omenesc, conform Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii în cetatea Betleemului, într-o iesle simplă, în peştera săracă. Atât Iosif, cât şi Maria au venit de la Nazaret în Betleem cu ocazia recensământului ordonat de proconsulul Quirinius, de pe vremea împăratului Octavian Augustus. Totuşi, negăsind găzduire în cetate, se adăpostesc într-o peşteră păstorească, unde Maria Îl naşte pe Pruncul Sfânt.
Deşi, conform tradiţiei, se spune că trei magi au venit să se închine Pruncului Sfânt în ziua Naşterii Sale (sau, conform Tradiţiei Bisericii Romano-Catolice, 12 zile mai târziu), Sfânta Scriptură pomeneşte mai mulţi înţelepţi fără să precizeze numărul acestora şi momentul în care aceştia au venit. Magii îi aduc Pruncului daruri: aur, smirna şi tămâie, daruri şi simboluri care aveau o semnificaţie aparte: aur deoarece Hristos era împărat, tămâie, precum unui Dumnezeu şi smirna precum aceluia ce va pătimi şi va muri pentru păcatele noastre.
Postul Crăciunului ține 40 de zile şi se sfârşeşte în seara de Crăciun după litie. Printre obiceiurile de Crăciun aducem aminte de Tăierea porcului în ziua de Ignat (20 decembrie), un moment premergător Crăciunului dar şi iubitele colinde. Prepararea mâncărurilor capătă dimensiunea unui ritual străvechi: cârnaţii, toba, răciturile, sarmalele, caltaboşul, jumările, chişca şi cozonacul vor sta pe masă la loc de cinste alături de vinul roşu.