Şcoala cu
bune practici

55 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

O experiență de parteneriat educațional, provocări și reușite

Învăţământ gimnazial | Limbi moderne

Propus de: Eugen_English | 22.02.2022 22:11 | Revista cadrelor didactice nr. 83/2022 | 766 vizualizări

Deși nu este ușor de implementat, parteneriatul educațional se dovedește a fi un instrument eficient în atingerea obiectivelor educaționale, implicând în egală măsură toți participanții.

Dicționarul definește parteneriatul drept un sistem care asociază parteneri din punct de vedere politic, economic și social. Paradoxal, sau poate nu, însă odată cu apariția pandemiei de Covid 19 asistăm la o declanșare a unei alte „pandemii” (în sensul bun al conceptului), de această dată în sistemul educațional – parteneriatele educaționale. Viteza de propagare a fenomenului este uluitoare și se datorează, în mare parte, spectrului larg de platforme educaționale online puse la dispoziția dascălilor. Pe de o parte, acestea au încurajat procesul de digitalizare a cadrelor didactice, pe de altă parte au făcut posibilă conlucrarea pedagogilor din diferite regiuni și chiar țări, sporind astfel numărul proiectelor educaționale naționale și internaționale.
La începutul anului de studii 2021-2022 am decis, împreună cu elevii mei din clasa a cincea, să ne lansăm într-un asemenea proiect, încă nefiind în totalitate conștienți de drumul lung, dar în același timp deosebit de palpitant, pe care urma să-l parcurgem până la definitivarea acestuia. Ne-am inspirat din proiectul transnațional Ursuleții Călători, organizat de către Academia de Inovare și Schimbare prin Educație, precum și din programul internațional FLEX (Future Leaders Exchange Program), dat fiind faptul că actualmente 2 elevi din liceul nostru își fac studiile în Statele Unite ale Americii în cadrul acestui program. Astfel, din dorința de a le inspira elevilor mei interesul și poate chiar dragostea față de disciplina predată, limba engleză, am lansat o propunere de parteneriat școlii Meigs North din orașul Decatur, statul Tennessee din Statele Unite ale Americii. Încă nu avusem experiență de cooperare cu profesori de peste hotare, de aceea răspunsul pozitiv din partea viitoarei colege de proiect a declanșat un amalgam de emoții, prevalând, evident, cele pozitive. Din acel moment a fost dat start proiectului, culminând cu frumoasele produse create de către elevii din ambele state.
Judicios ar fi să amintesc în acest context etapele derulării unui proiect:
1. Identificarea și analiza
2. Pregătirea și asumarea proiectului
3. Implementarea și monitorizarea
4. Evaluarea finală
Acum, aflându-ne la capătul frumoasei aventuri în care ne-am hazardat la începutul anului, pot afirma cu fermitate că doar cunoașterea și îndeosebi urmarea cu strictețe a acestor pași pot asigura desfășurarea cu succes a unui proiect educațional. Primul contact, evident între profesori a avut ca scop schițarea întregului parcurs (identificarea și formularea scopului și obiectivelor, alegerea temelor ce urmau a fi abordate, identificarea platformelor educaționale care aveau menirea de a asigura derularea adecvată a procesului de comunicare între partenerii proiectului, etc). Pe parcursul colaborării am avut oportunitatea de a descoperi instrumente noi, abordări variate, viziuni specifice, toate având ca finalitate realizarea cu succes a proiectlui educațional în care ne-am lansat.
Și, pentru că, după cum zice proverbul „Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”, trebuie să constat cu regret faptul că am avut și noi parte de anumite „surprize” neplăcute în procesul derulării proiectului. Astfel, ne-am confruntat cu următoarele impedimente:
1. Conform conceptului proiectului fiecare școală urma să expedieze prin poștă un colet care să conțină o mascotă (reprezentantul oficial al instituției) și un album pentru notițe. Din cauze neelucidate până în acest moment, în loc să ajungă în câteva săptămâni, coletul a ajuns în Statele Unite în mai bine de două luni. Probabil cel mai mult își făceau griji copiii, întrebându-se ce i s-o fi întâmplat mascotei din Republica Moldova în drum spre Statele Unite. În acest context, trebuie să amintesc că la vârsta de 11-12 ani copiii sunt foarte nerăbdători și mi-a fost destul de dificil să găsesc motive pertinente pentru a-i convinge că asemenea lucruri se întâmplă și sunt absolut firești.
2. Din cauza noilor tulpini ale virusului de Covid 19 am fost nevoiți să sistăm temporar derularea proiectului. Deși elevii din Republica Moldova au activat în regim online timp de 2 săptămâni, în Statul Tennessee elevii au fost trimiși în carantină și perioadele nu au coincis.
3. Anumiți părinți au fost reticenți inițial și nu și-au dat consimțământul ca ai lor copii să fie implicați în activitățile programului. În mare parte, ezitările erau cauzate de frica apariției imaginilor foto și video în spațiul virtual.
4. Familiarizarea elevilor din clasa a cincea cu instrumentele/platformele digitale educaționale a necesitat timp suplimentar. Am descoperit că în ambele state folosim instrumete variate. Acest lucru, devenind ulterior un avantaj, întrucât am avut oportunitatea de a ne îmbogăți repertoriul digital.
5. Diferența dintre fusurile orare dintre ambele state a creat anumite incomodități, îndeosebi în timpul ședinței de prezentare a mascotelor.
În pofida obstacolelor menționate mai sus, aș vrea să numesc în continuare avantajele organizării proiectului educațional.
1. Dezvoltarea competențelor digitale. Elevii au avut posibilitatea de a se familiariza cu anumite instrumente/platforme educaționale, creând produse digitale personalizate.
2. Limba de comunicare pe întreg parcursul derulării proiectului a fost limba engleză, ceea ce a permis elevilor să-și amelioreze abilitățile de comunicare în limba străină studiată la nivel de producere orală/scrisă și comprehensiune orală/scrisă.
3. Fiind implicați nemijlocit în proiect, elevii au aflat despre etapele indispensabile ale desfășurării acestuia, inclusiv avantaje și provocări.
4. În rezultatul creării produselor digitale axate pe cultura ambelor țări, Republica Moldova și Statele Unite ale Americii, elevii au avut posibilitatea de a se familiariza cu elemente culturale cheie din patrimoniul ambelor țări.
5. În rezultatul implementării proiectului educațional a fost pusă baza unei colaborări de durată între cele două instituții de învățământ implicate.
Concluzia firească care poate rezulta de pe urma unei asemenea experiențe este că proiectul de parteneriat educațional reprezintă un instrument complex și eficient, care merită să fie aplicat în procesul de învățare, deoarece pune accentul pe colaborare și permite utilizarea unui spectru larg de forme de organizare a activităților, asigurând astfel implicarea fiecărui elev în funcție de necesitățile sale și nivelul de pregătire.

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 17 evenimente

«IULIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

4 voturi | 0 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN