OBICEIURI ȘI TRADIȚII LA ROMI ”CIOCÂRLIA”

OBICEIURI ȘI TRADIȚII LA ROMI
- CIOCÂRLIA -

Profesor, Abrudean Carmela
Colegiul Tehnic INFOEL – Bistrița

Sunt profesor de Informatică și predau la clasele cu profilul
servicii Tehnologia informației și a comunicațiilor. Am avut
într-o clasă de acest profil un elev pe nume Ionuț de etnie
romă, căruia nu-i plăceau sarcinile de lucru la această materie.
A venit ”Școala altfel”, iar Ionuț spre surprinderea mea și-a
ales o activitate propusă de mine, care urmărea să dezvolte prin
joc competențele digitale. Din spatele clasei la un moment dat se
auzi o voce plăcută ce cânta, era Ionuț. Elevii către Ionuț:
Stt…, dar eu am zis: Îmi place, vouă nu ...?, un moment de
tăcere, apoi ei au răspuns în cor: Ba daaaa…, și vocea a
continuat:
Lie, lie, ciocârlie,
Ia să-mi spui tu mie,
De ce zbori în vânt,
Și dai de pământ.
Lie, lie, ciocârlie,
De ce cânți pe lan,
Fără ciocârlan,
Ce stai pe câmpie,
Singură, pustie,
Lie, lie, ciocârlie.
Ce nu cânți pe vale,
Unde-i mai răcoare,
La izvoare reci,
Ori vrei să mă-ntreci.
Lie, lie, ciocârlie.
Apoi și-a luat vioara și parcă sala noastră s-a umplut dintr-o
dată cu un miros de pădure și ciocârlia ne cânta…
”Ciocârlia este o melodie de dans lăutărească cu o largă
circulație întâlnită în repertoriul lăutarilor din Ungaria,
Polonia și al unor țări din Peninsula Balcanică. Există opinii
care afirmă că inițial melodia ar fi provenit din Asia Centrală,
sub forma unei melodii de dans, imitând mișcările ciocârliei.
Cântată în spațiul cultural românesc cu predilecție la vioară
și la nai, actual ea și-a pierdut funcția dansantă și
reprezintă o piesă concertantă cu virtuozitate instrumentală.
Reformularea componistică explică prezența în structura sa a
unor elemente onomatopeice ce tind să redea trilul ciocârliei.
Melodia ”Ciocârlia” a fost reformulată instrumental −
inițial − și făcută celebră de naistul Angheluș Dinicu și
violonistul Sava Pădureanu la Expoziția Internațională de la
Paris din 1889. La succesul acestei piese au mai contribuit
lăutarii Grigoraș Dinicu (nepotul lui Angheluș) , care a adaptat
piesa pentru vioară, și Fănică Luca prin recitalurile,
concertele și înregistrările sale. Compozitorul George Enescu a
inclus-o în Rapsodia română. Diverse variante instrumentale au
fost lansate ulterior, printre care și cea rock, a trupei
Phoenix.” 1
De departe cea mai cunoscută şi mai admirată meserie
tradiţională a rromilor a fost şi încă este lăutăria. Muzica
rromani, vocală sau instrumentală, este parte a manifestărilor
artistice ale comunităţii, ea putând avea caracter ritualic
(cântecul de nuntă, bocetul etc.) sau neritualic (cântecul de
dragoste, cântecul de leagăn etc.). În 1775, în Ţara
Românească, sub domnia lui Alexandru Ipsilanti, lăutarii se
constituie ca breaslă. În general, studiile remarcă o serie de
caracteristici ale lăutăriei: este o meserie moştenită din tată
în fiu; se practică mai rar individual şi mai des în grup, „cu
banda”, „în taraf”, mai nou „cu formaţia”; are drept
ocazii şi locuri de exercitare: nunţile, horele, hramurile,
praznicele, târgurile, bâlciurile, cârciumele, serenadele etc.;
nu presupune cunoaşterea notelor muzicale, se învaţă „după
ureche”, cel puţin forma clasică / iniţială a lăutăriei,
astăzi, unii lăutari au studii de specialitate; instrumentele
folosite, în ordinea frecvenței, sunt: vioara, (inclusiv un tip de
vioară improvizată, de fapt o violă cu arcuşul în semicerc sau
cu șase coarde), lăuta, ţambalul, acordeonul (preluat din muzica
germană), basul (aşa numesc lăutarii violoncelul şi
contrabasul), cobza, chitara, cimpoiul, fluierul din lemn de salcie,
de plop tremurător sau de trestie (tip flautul lui Pan), tamburina
(folosită de ursari), clarinetul. Muzica lăutărească este
caracterizată prin câteva elemente esenţiale: spontaneitate,
multă improvizaţie (de aceea în prezent lăutarii rromi au ales
jazz-ul, arta improvizaţiei şi a variaţiunii); bogăţie
ritmică; varietate melodică; ritmuri suple şi combinate – de la
suav la pătimaş, de la jalnic la exuberant, de la graţios la
impetuos ; are ample valenţe interpretative (imită uneori
trilurile păsărilor); foloseşte aşa-numita „gamă
ţigănească” (gama minoră: la, si, do, re diez, mi, fa, sol
diez, la; sol, la bemol, si, do, re bemol, fa diez, sol; sol, la, si
bemol; do diez, do, re bemol, fa diez, sol; cu alternanţe de bas si
de ton înalt, cu un ton de tranziţie), asemănătoare frazei
muzicale „Destinul” din „Carmen” de Bizet; foloseşte
schimbările de ritm şi de măsură, sincopa (tonul sacadat şi
fraza prelungită), repetiţia şi tehnica variaţiunilor; combină
armonios ritmul impus de muzica autohtonă cu „flori” de stil
orientale, mai ales turceşti, de genul „manea” şi
„meterhanea” (cîntece originar turceşti, de dragoste,
predominant instrumentale, cîntate rar, sacadat, în ritm de jale),
care au început să decadă, în spaţiul lor de origine, încă de
la sfârşitul secolului al XVIII-lea, iar lăutarii îi preiau
elemente de stil; prelucrează elemente de ritm arabe preluate din
„canto flamenco” de Andaluzia.
Majoritatea lăutarilor şi-au pierdut limba şi elementele de
reprezentare identitară, cu excepţia ursarilor, care au preluat
şi au dezvoltat, meseria de lăutar, conservându-şi totodată
valorile propriei culturi.
Ionuț, un reprezentant al etniei romilor, a reușit
astfel să impresioneze pe toată lumea, profesor și elevi, a creat
punți de legătură neașteptate cu colegii săi, prin transmiterea
culturii muzicale rome, iar tot atunci s-a produs o apropiere de
mine ca profesor, și implicit de disciplina predată de mine la
clasă, Tehnologia informației și a comunicațiilor.

BIBLIOGRAFIE

1. Sursa - https://ro.wikipedia.org/wiki/Ciocârlia_(melodie)
2. http://www.dare-net.eu/cms/upload/file/presentation-roma-traditions-and-customs.pdf
3. Prof. Dr. Gheorghe Sarău - TRADIŢII ALE RROMILOR DIN SPAŢIUL
ROMÂNESC, Redactor: Miralena Mamina, Coordonator program
Organizaţia Salvaţi Copiii, Bucureşti, 2004
4. Mariana Sandu - ROMII DIN ROMÂNIA - REPERE PRIN ISTORIE, Editura
VANEMONDE, Bucureşti, 2005