PERIMETRUL LUI DAVID

Anul acesta am început o serie nouă, la o școală nouă, între
colege noi.
Încă din prima zi l-am remarcat pe David.
Am început activitatea și rutina zilnică de venit și plecat de
la școală, în clasa pregătitoare, încercând să ne obișnuim
unii cu alții, să ne trasăm propriile reguli, ale clasei, să ne
modelăm și să învățăm ce înseamnă flexibilitatea. Pentru
că eu sunt o ființă liberă, independentă și așa am fost de
când mă știu, îmi place să le insuflu aceleași trăsături de
caracter și lor, elevilor mei, care până la finalul clasei a IV-a
vor fi “clonele” mele.
Zilele s-au scurs, experiențele au început să apară, colectivul
s-a sudat, am început să știm multe lucruri unii despre alții,
însă constanta zilnică era: “David, te rog să treci în
bancă!”, “David, în bancă!”, “David, vorbești în
pauză!”, “David, colegul/colega ta se descurcă singur/ă!”,
“David, treci în bancă!”, “David, lasă vorba!”, David,
David, David. Într-o zi chiar am rostit acasă “David, lasă
vorba!”, iar într-o altă zi, la școală, cu toate că David era
în bancă, m-am auzit spunând: “David, în bancă!”. Mi-am dat
seama că situația în care mă aflam nu era una dorită și că
actul educativ era distorsionat și greșit aplicat în cazul în
care constant trebuia să comunic astfel cu David.

Am început să caut soluții, să citesc prin cărțile de
specialitate, până când, într-o dimineață am găsit un post pe
Facebook. Doctorul în neuropsihologie pediatrică Steve Hughes
venea la București și ținea o conferință cu titlul “Building
better brains”. Mi s-a părut interesant și mi-am rezervat
imediat un loc. La conferință, curiozitatea mea a fost
satisfăcută, am aflat informații valoroase și s-a produs
revelația.
David are nevoie să se miște, așa cunoaște și învață el, nu
este lipsit de educație si nu o face pentru a mă enerva pe mine
sau pentru că nu-l interesează ceea ce face la școală!!!
OK, am înțeles, tot ceea ce a explicat dr. Steve Hughes este
foarte clar, cum aplic? Ce fac cu David care are nevoie de mișcare
pentru a învăța, în timpul orei, când copiii stau în bancă,
cum fac în așa fel încât să nu deranjeze colegii, care, până
în acel punct îl rugau ei inșiși să nu mai deranjeze și să nu
mai vină pe la băncile lor?

Ce făcea David? În timpul orelor, absolut natural și vital pentru
el, pentru că termina tot ceea ce avea de făcut repede, dorea
să-și ajute colegii, mergând la banca lor. Pentru că eu le
făceam observație, atât lui David cât și celorlalți, atmosfera
în clasa era apăsătoare, copiii încercau să respecte regulile,
însă nu reușeau din motive care nu țineau de ei, nu puteau
controla ceea ce face sau nu face David, eu nu-mi controlam
frustrarea de a nu avea liniște în timpul actului
învățării…era un haos obositor care ne priva de bucuria de a
afla lucruri noi, de apropierea necesară, de voce și de
buna-dispoziție.

Între timp, primisem deja întrebări de la părinți, care doreau
să știe cum voi rezolva această situație pentru că acasă au
fost întrebați: “De ce David are voie să se plimbe prin clasa
și eu nu?”.
La următoarea ședință am intrat victorioasă și le-am explicat
raționamentul meu, ceea ce am învățat la conferință și cum
m-am gândit să aplic cele aflate pentru a îmbunătăți atmosfera
din clasă.
“David are nevoie să se miște pentru că așa învață, așa
cunoaște, așa asimilează. În momentul în care se mișcă,
întreaga lui ființă vibreaza, primește informații, cunoaște,
alege, se concentrează, așa că nu îl pot priva de această
mișcare. Atunci cand merge la banca unui coleg o face împins de
dorința de a ajuta, chiar eu i-am învățat pe copii că ar trebui
să împartă, chiar și cunoștințele, nu doar biscuiții sau
bomboanele. În momentul în care eu repet “David, în bancă!”,
îi întrerup, îi cert, îi îndepărtez ca și cum ar face ceva
greșit. David vrea să ajute, iar colegii lui îl primesc. Pentru a
mă asigura că David se simte bine la școală și este tratat
corespunzător și elevii beneficiază de un mediu educogen corect
delimitat, m-am gândit să-i trasez un perimetru în care să se
miște în voie în timpul orei; astfel nu deranjează colegii și
își satisface și nevoia de cunoaștere, lucrează când în
picioare, când așezat, așa cum simte că este mai bine pentru el.
Îl voi numi “Perimetrul lui David” și îl vom fabrica din
bandă adezivă, lipită pe linoleum. Ce ziceți?”
Mama lui David a fost de acord și s-a oferit să-i dea acestuia
bandă adezivă a doua zi, iar ceilalți părinți mi-au spus că
sunt de acord și vor transmite copiilor acasă.
A doua zi, “Perimetrul lui David” era un brand iubit, acceptat
și “cumpărat” cu bucurie. David a început să-l respecte
imediat, treptat a reușit să se plimbe prin clasă din ce în ce
mai puțin, iar colegii i-au salutat decizia. Eu mi-am recăpătat
echilibrul și am început să-mi controlez mai bine reacțiile, am
simțit cum legătura dintre mine și elevii mei se întărește.
Aveau încredere în mine, primiseră atenția mea, obstacolul
fusese depășit!

Folosiți fără sfială metoda „Perimetrul lui David” ori de
câte ori, în colectivul vostru de elevi, întâlniți copii care
simt nevoia să se miște în timpul actului învățării, însă
numai după ce vă asigurați că toate părțile implicate se
cunosc, se înțeleg și se acceptă așa cum sunt.
Armonia între părți este un subiect despre care voi explica,
folosindu-mă de experiența mea, în următorul articol.

În continuare puteți citi părerea lui David, a colegului lui,
Micha și a colegei Monica, așa cum și-au exprimat-o în timpul
interviului.

Dialogul cu David:
Doamna învățătoare: - Bună, David!
David: - Bună!
Doamna învățătoare: - De ce ai dungile acestea pe jos în
dreptul băncii tale?
David: - E un perimetru. Ele sunt niște dungi în interiorul
cărora pot să mă mișc în timpul orei, doar în pauză pot să
ies.
Doamna învățătoare: - Te ajută cu ceva sau te încurcă?
David: - Mă ajută să fiu mai cuminte și să nu mai deranjez!
Doamna învățătoare: - Te simți mai bine la școală de când ai
perimetru? Ce se întâmpla înainte?
David: - Mă plimbam prin toată clasa și dumneavoastră îmi
făceați des observație. Deranjam și colegii.
(Notă: Cred că adjectivul “cuminte” se poate asocia cu
substantivul “copil”, în încercarea de a descrie un
comportament, atunci când vrem să spunem despre copilul respectiv
că este așezat, liniștit, deștept, înțelept, și credeți-mă
că și David cunoaște acest detaliu.)

Dialogul cu Micha:
Doamna învățătoare: - Micha, vrei să îți exprimi și tu
părerea cu privire la „Perimetrul lui David”?
Micha: - Super! Eu nici nu știam ce înseamnă perimetru, acum am
aflat. Mi se pare o idee foarte bună!
Doamna învățătoare: - Cum ți se pare David? Trist sau bucuros?
Micha: - Îl văd bucuros și văd că dumneavoastră nu-i mai
faceți atâtea observații în timpul orei. Perimetrul este o
minune de idee!

Dialogul cu Monica:
Doamna învățătoare: - Mai dorește cineva să-și exprime
părerea cu privire la „Perimetrul lui David”?
Monica: - Eu! Mi se pare o idee grozavă și David îl văd foarte
fericit!
Doamna învățătoare: - Îl folosește în ora?
Monica: - Da, se plimbă în oră!
Doamna învățătoare: - Tu simți nevoia să te plimbi în timpul
orei?
Monica: Nu!

Prof.Înv.Primar
CHIRU Claudia