PET-URILE, MATERIALE NEBIODEGRADABILE CARE AFECTEAZĂ VIAȚA PLANETEI

PET-URILE, MATERIALE NEBIODEGRADABILE
CARE AFECTEAZĂ VIAȚA PLANETEI

BURTESCU MARINELA
Liceul Teoretic “Tudor Vladimirescu” Drăgănești-Olt

Progresul tehnic a fost asigurat permanent de cuceririle
științifice. Chimia și-a propus să fie un imitator al naturii,
încât ceea ce este neregenerabil, să poată fi înlocuit de alte
materiale, cu proprietăți similare. Astfel, metalele, celuloza,
sticla și alte materii prime naturale utilizate la fabricarea unor
sacoșe, recipiente, ambalaje, piese, ansamble și subansamble, să
se poată realiza cu ajutorul imitațiilor din industria
polimerilor. Ambalajele din PET s-au impus pe piață din cauza
rezistenței lor mari, a densității mici și a comodității
transportării lor. Foliile și foile sunt folosite pe scară mare
în agricultură. Lipsa de discernământ în ceea ce privește
aruncarea ambalajelor direct în natură a creat o adevărată
problemă ecologică. Banalele pungi obținute din polietenă sau
polietilenă (prescurtat PET), sunt responsabile de distrugerea
unor viețuitoare din circa 200 de specii subacvatice: balene,
delfini, foci, țestoase, care mor înnecate, confundând pungile cu
hrana.

Masele plastice au nevoie de câteva sute de ani pentru a se degrada
și reprezintă un mare consumator de petrol (8% din productia
mondială). Creșterea producției maselor plastice a atras după
sine apariția unor cantități imense de reziduuri uzate. Acestea
reprezintă factori de poluare a mediului, fapt agravat de lipsa lor
de degrabilitate biologica. Având în vedere gradul redus de uzură
structurală în timpul lor de funcționare ca produse finite,
aceasta crează premisele tehnologice ale procesului de reciclare .

Producerea PET-urilor reprezintă un proces ieftin, în comparație
cu reciclarea lor, motiv care a dus la o poluare fără precedent,
masele plastice uzate inundând Pământul de la un capăt la altul.
Pentru a separa masele plastice din deșeurile menajere, se
practică industrial diferite procedee:
• separarea în câmpuri magnetice de puteri mari;
• mărunțirea , separarea magnetică , separarea gravimetrică;
• tratamentul cu frig înaintat și separarea electrotehnică;
• spălarea cu apă și separarea gravimetrică cu un sistem de
cuve.[1]

Reciclarea este un procedeu curent pentru deșeurile curate si
omogene calitativ . Ele se mărunțesc prin măcinare , iar
polimerul măcinat se amestecă, în anumite proporții, cu material
proaspăt, după care se prelucrează. Este absolut necesar ca în
această etapă să se evite contaminarea cu deșeuri provenite din
halele de depozitare si fabricație, de la transport, manipulare,
etc. Containarele de transport trebuie să fie curate și corect
inscripționate.
Cel mai mare pericol îl reprezintă contaminarea produselor
injectate, deoarece impuritățile conferă zonelor respective o
rezistență mecanică scazută.[2]
În procesul de marunțire calitatea acestuia poate determina
calitatea produselor finite, de aceea o măsură de protejare
împotriva acestui impediment, o reprezintă nefuncționarea acestei
instalații în timpul nopții sau în condiții de vizibilitate
scăzută.[3]
Fig.1 PET reciclat granulat
Circa 10-30 % din totalul polietilenei fabricate și prelucrate prin
reciclare se utilizează pentru obținerea de foi și folii pentru
serele agricole. Mărunțirea foilor și foliilor se realizează
folosind mori cu cuțite. În utilajul pentru plastifierea finală
în scopul obținerii polimerilor granulați sau a produselor
finale, se introduc și site pentru a separa impuritățile.
Plasticul este una dintre materiile care pot fi reciclate de mai
multe ori. După ce se realizează un anumit număr de reciclări,
polimerul nu se mai poate prelucra, în acest caz el
valorificându-se prin incinerare sau conversie chimică.
Materialele plastice sunt produse energointensive (consumatoare de
energie), polimerii prelucrați având un conținut energetic mare.
Deoarece polimerii sunt substanțe combustibile, care dezvoltă la
ardere o putere calorică de circa 10000 kcal/kg, iar puterea
calorică a unui combustibil convențional este de circa 8000
kcal/kg, polimerii pot fi utilizați drept combustibili. Acest fapt
este valabil numai pentru polimerii care nu se mai pot valorifica
într-un alt mod.[2]
Gândindu-ne că prin incinerare se eliberează terenurile pe care
sunt amplasate deșeurile, îngroparea sau depozitarea acestora
necesitând un teren de aproximativ 0,5 ha/zi, la circa 10000 de
locuitori, atunci înțelegem un aspect important al
rentabilității acestui proces.Prin reciclare se recuperează
petrol, ceea ce reprezintă un mare avantaj. O singură sticlă de
plastic reciclată salvează energia necesară funcționării unui
bec electric timp de șase ore.
Fig.2 Linie tehnologică de reciclare PET
Instalația de incinerare poate produce, din căldura degajată la
ardere, abur sau apă caldă. Deoarece în gazele de combustie pot
apărea compuși toxici (noxe) sau corozivi, ca în cazul acidului
clorhidric rezultat din PVC, atunci sunt necesare instalații
auxiliare pentru absorbția și neutralizarea acestora, fapt care
implică prețuri de cost sporite. Dacă sunt amestecate alte
materiale combustibile (cărbuni), deșeurile polimerice folosesc
instalații multifuncționale ca aplicabilitate.
Prin conversie chimică înțelegem procedee de transformare
chimică sau de reducere a masei lor moleculare ca:
 piroliza;
 oxidarea blândă;
 hidroliza pentru polimerii de policondensare;
 conversia la hidrogen și/sau gaz de sinteză;
 hidrogenarea;
 conversia bacteriană (biodegradabilitatea).[1]
Cel mai utilizat dintre aceste procedee este piroliza, din care
rezultă: ceruri, cărbuni, hidrocarburi gazoase combustibile, sau
se prelucrează ulterior până la stadiul de monomer. Instalațiile
de piroliză sunt mai ieftine și au capacitate mai mare decât cele
de incinerare.
Biodegradarea bacteriană este un procedeu modern, care distruge
deșeurile în vederea integării produșilor rezultați în
natură, fără perturbații ale echilibrului ecologic, ea
realizându-se bacterian sau prin fotodegradare (UV). În mod
obișnuit polimerii nu sunt biodegradabili, de aceea se amestecă
intim cu substanțe organice ușor atacate de bacterii, cum ar fi
amidonul. Astfel pot fi degradate ambalajele polimerice.
Prezintă interes pentru afânarea solului unii polimeri aditivați
cu substanțe chimice pentru a se descompune astfel sub influența
luminii solare.
Pungile de plastic fotodegradabile se descompun în petropolimeri
mai mici ca grad de polimerizare dar mult mai toxici.[4] Astfel,
particule microscopice de polimeri se regăsesc și intră în
lanțul alimentar, cu efecte greu de preconizat.[5]
În esență este necesară prelucrarea prin reciclare a PET-urilor,
dar statisticile arată că mai puțin de 1% din pungile de
polietilenă sunt reciclate, deoarece o tonă de saci de plastic
necesită 4000 $ pentru reciclare, în timp ce aceiași cantitate
este vândută în magazine ca materie primă la numai 32$. Deci
fabricarea este mult mai ieftină decât reciclarea. Astfel,
cantități imense de mase plastic ajung în mări și oceane,
pentru simplul motiv că altfel ar acoperi pământul. Măcar în al
doisprezecelea ceas guverne ale mai multor state au interzis pungile
de plastic sau le-au distribuit contra cost, ceea ce a micșorat
rata lor de utilizare locală.
În România există cca. 270 de societăți capabile să colecteze,
să prelucreze și unele chiar să recicleze deșeurile din mase
plastice. Dintre acestea, 80% se ocupă doar de colectare și
procesare și doar 20% au și posibilitatea de reciclare, obținând
granule sau chiar diverse produse. Cele mai multe unitati se afla
concentrate în zona Bucuresti-Ilfov.
În urma procesării se obțin fulgi sau flexuri de polietilenă
care intră apoi la reciclare, ca materie primă pentru realizarea
granulelor de plastic din care se fabrică diverse obiecte și
ambalaje.[6]

BIBLIOGRAFIE
1. S. Jipa, L.M. Gorghiu, Metode chimice de depoluare, Editura
Bibliotheca, Târgoviște, 2007;
2. M.Rusu, N. Goldenberg-Șerban, Gh. Ivan, C. Vasile, D.Staicu,
Valorificarea resurselor polimerice secundare, Ed. Tehnică,
București, 1989;
3. M.Goldeanu, Utilaje și instalații tehnologice pentru protejarea
mediului, Ed. Universitaria, Craiova, 2003;
4. CNN.com/technology, 16 Noiembrie 2007;
5. Raport WWF 2005;
6. www.manager.ro , Analizele Manager.ro, Cum stăm cu reciclarea
PET-urilor?