Preotul Ioan D.Petrescu- Visarion Ctitor al Școlii românești de muzică bizantină.

Preotul Ioan D.Petrescu- Visarion
Ctitor al Școlii românești de muzică bizantină

Muzicologia românească a cunoscut o progresivă dezvoltare și
diversificare încă din prima jumătate a secolului al XX-lea prin
apariția unor lucrări istoriografice, lexicografice, folclorice,
estetice, teoretice, de analiză și sinteză, ramificându-se
astfel în toate domeniile de cercetare a fenomenului artistic
musical românesc. Personalități artistice de înaltă
profesionalitate și-au făcut intrarea în această ramură a artei
muzicale prin lucrări valoroase, ce stau cu cinste în orice
bibliografie a muzicii. Dacă la început s-au afirmat cu prioritate
istoriografii și cronicarii, aceștia ocupând primul loc prin
consemnarea și cercetarea fenomenului artistic prezent în viața
muzicală românească, lor li s-au adăugat curând
etnomuzicologii, bizantinologii, esteticienii și teoreticienii,
autori ai unor lucrări de strictă specialitate, cercetarea fiind
concentrată în domenii dintre cele mai variate:muzica religioasă,
muzică populară, muzică liniară occidentală, clasică și
contemporană, domenii în cadrul cărora s-au afirmat muzicologi
ca:Maximilian Costin, Eduard Caudela, Eusebie Mandicevschi, George
Breazul, Sabin V.Drăgoi, Ioan Popescu Pasărea, Nicolae M. Popescu,
Ioan D.Petrescu-Visarion, George Onciul, etc.
Printre muzicologii care s-au evidențiat în acest secol al XX-lea
prin lucrări de mare interes și a căror valoare este de
necontestat se situează la loc de frunte Ioan D.Petrescu-Visarion,
preot paroh al Bisericii Sfântul Visarion din București și
stavrofor al Patriarhiei Române. În cercetările sale a abordat
domeniul muzicii religioase și anume acela al vechii muzici
bizantine, domeniu de strictă specialitate, în cadrul căruia s-a
confruntat cu cercetători români care s-au aplecat cu stăruința
cercetătorului avizat asupra acestui atât de complex și specific
compartiment al artei muzicale religioase, arta muzicii bizantine.
Ioan D.Petrescu-Visarion este considerat de noi toți ca principalul
ctitor al Școlii românești de muzică bizantină, lui
datorându-i-se fundamentarea strict științifică a cercetării
comparate a vechilor codice muzicale medievale, aparținând unor
îndepărtate secole și epoci istorice în care acestea au circulat
în răsăritul ortodox. Bizantinologul Ioan D. Petrescu-Visarion a
reușit, datorită pregătirii sale muzicologice și a puternicului
său caracter să impună un punct de vedere original la o cât mai
corectă înțelegere și interpretare a fenomenului artistic
muzical vechi-bizantin.
Preotul Ioan D. Petrescu s-a născut la 28noiembrie 1884, în comuna
Podul-Bărbierului, județul Dâmbovița, ca fiu al lui Petrache
Dumitru , comerciant, și al Ecaterinei, casnică, fiind descendent,
pe linie maternă, dintr-o veche familie de preoți și cântăreți
ai noii sisteme chrysanthice. După studiile elementare s-a înscris
la Seminarul Nifon din București( 1895- 1902), avându-i ca
profesori pe Ioan Popescu Pasărea (profesor de muzică
bisericească), Gheorghe Brătianu (muzică vocală), C.Georgian(
limba latină), Z.Demarat (limba greacă), I.Filibiliu (limba
franceză)etc. După absolvirea Seminarului teologic a urmat
cursurile Facultății de Teologie din București( 1902-1907) și,
mult mai târziu, după sfârșitul primului război mondial, la
carea participat ca preot militar, cu gradul de căpitan, în
Brigada 5 Roșiori(1916-1918), I.D.Petrescu s-a înscris la
Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din
București(1924-1928), unde i-a avut ca profesori pe D.G.Kiriac și
pe Ion Nonna Otescu.În anii 1928-1931 se afla la Paris, detașat ca
superior al Capelei române din Str. Jean de Beauvois, fapt ce i-a
prilejuit înscrierea la Schola Cantorum, studiind arta gregoriană
și armonia, și la Sorbona, audiind cursurile de istorie a muzicii.
În anul 1934 a fost numit ca profesor de istoria muzicii și de
paleografie muzicală bizantină la Academia de Muzică Religioasă
din cadrul Patriarhiei Române- înființată în anul 1928 de
patriarhul Miron Cristea – ca în anul 1935 să devină rector al
Academiei. Din anul 1941, prin fuzionarea acestei Academii de
Muzică Religioasă cu Academia Regală de Muzică, I.D.Petrescu a
funcționat ca profesor de cânt gregorian și de paliografie
muzicală bizantină, la secția specială de muzică religioasă a
acestei din urmă academii, până în anul 1948, când a fost
desființată, iar I.D. Petrescu a ieșit la pensie.
În serviciul bisericii, I.D. Petrescu a intrat chiar în perioada
studenției la Teologie, acceptând funcția de psalt al stranei
Bisericii Dobroteasa, din Calea Văcărești (1905-1906), apoi pe
aceea de corist în formațiile corale ale bisericilor Brezoianu și
Lucaci (1907-1908). În mod surprinzător, îl aflăm institutor și
preot al închisorii Doftana( 1909-1910), ca în anul 1911 să fie
detașat la Biserica Sf.Visarion din București, unde a slujit ca
preot paroh până în ultimul an al vieții sale , părăsind lumea
aceasta în 8mai 1970, la vârsta de 86 ani.
Fiind înzestrat cu o voce frumoasă de bariton-bass și cu o bună
cunoaștere a științei de a cânta, în ansambluri și roluri
solistice, Ioan D.Petrescu s-a afirmat adesea și în calitate de
solist, excelând în interpretarea vechii cântări bizantine, al
cărei specific știa să-l pună în evidență cu măiestrie.Cât
privește studiile pariziene, extrem de importante pentru formarea
bizantinologului român, I.D. Petrescu-Visarion a fost detașat ca
superior al Capelei Române din Paris, la 1octombrie 1928, cu
gândul de a se instrui în domeniul artei muzicale. În același
timp, la Schola Cantorum a studiat armonia și cântul gregorian,
cursuri pe care le-a absolvit în urma unui examen cu profesorul și
compozitorul Vincent d’Indy, obținând calificativul ,,foarte
bine”, cu mențiunea că poate profesa cântul gregorian. La o
mănăstire benedictină de lângă Paris a putut pătrunde în
biblioteca muzicală a criticului de artă și cronicarului muzical
Camille Bellaigue, fapt ce i-a înlesnit cunoașterea paleografiei
latine, fiind îndrumat și de un modest călugăr, cunoscător al
cântului gregorian. În vara anului 1929, Amedee Gastoue l-a
îndemnat să studieze cântul bizantin recomandându-i să
frecventeze Biblioteca Națională din Paris, unde se păstrează un
fond foarte bogat de manuscrise bizantine, catalogate de muzicianul
francez încă din anul 1907 și publicate într-o lucrare de
paleografie muzicală bizantină. Cu o stăruință demnă de
admirat, I.D. Petrescu a reușit să adune suficiente cunoștințe
și materiale documentare din bibliotecile Franței, încât a putut
să se afirme destul de timpuriu, atât ca interpret, cât și ca
publicist.
Obiectivul cercetărilor lui Ioan D. Petrescu l-a constituit muzica
veche bizantină, a secolelor X-XVIII, cu o vădită predilecție
către studiul comparat, transcriere și teoretizare, pătrunzând
în profunzimea vechilor manuscrise din biblioteci și arhive
românești ( București, Craiova) și străine ( Paris, Roma,
Grottaferrata, Milano, Berlin). Complementar le-a adăugat acestora
și cântarea gregoriană și folclorul românesc, în mod special
colindele și cântecele de stea. Perioada pariziană( 1928-1931) a
fost determinantă pentru opțiunea lui I.D.Petrescu de a studia
muzica bizantină. Fiind un excelent practician al vechii cântări
bisericești, I.D.Petrescu a adăugat studiilor sale și practica
tardițională a cântării bisericești românești, a acelei
tradiții vii, venite din cultura și spiritul străvechii
civilizații bizantine și nu s-a mărginit la simpla cercetare
paleografică a unor manuscrise ce rătăcesc prin diverse fonduri
de biblioteci și arhive. I.D. Petrescu făcea adesea apel la ,,acea
tradiție bună în cântare, nu confuză și plutitoare pe valuri
străine”, pe care el însuși a practicat-o în tot ceea ce a
întreprins în domeniul cercetării și al valorificării vechii
muzici bizantine. În acest context considerăm că a contat
superioritatea cercetărilor lui I.D. Peterescu față de cele
exterioare tradiției, specifice cercetătorilor occidentali.
Întors în țară în anul 1931, Ioan D. Petrescu și-a reluat
activitatea parohială la Biserica Sf. Visarion, împărțindu-și
preocupările între biserică, școală și cercetarea
științifică a documentelor muzicale liturgice din epoca
medievală și post medievală. Biserica Sf. Visarion a devenit
astfel centrul unei activități muzicale inedite, I.D. Petrescu
complementând serviciul liturgic cu vechea cântare bizantină, pe
care a practicat-o cu strălucire ani de-a rândul, însoțind-o
adesea de conferințe lămuritoare prin care muzicianul informa
auditoriul cu privire la structura și semnificația acestei arte
străvechi, cu totul inedită, nemaiauzită în Biserica Ortodoxă
Română. Cu timpul aceste scurte prelegeri s-au transformat în
audiții publice de o mai intensă și amplă pregătire, susținute
în Biserica Sf.Visarion. În general, monodia veche bizantină era
caeea care se auzea cu precădere în cadrul acestor audiții, fiind
interpretată numai de I.D. Petrescu. La audiția din 16 aprilie
1938 s-a executat muzică bizantină din secolul al XII-lea, dar și
cântări liturgice polifonice adaptate de prof. Paul
Constantinescu, care a dirijat corul. Iar la audiția din 14 iunie
1939 s-a executat muzică liturgică bizantină din veacurile
XI-XVIII, reconstituită și aranjată pentru cor de părintele
I.D.Petrescu, căreia i s-au adăugat cântările prohodului
Domnului, cu textul românesc după Macarie, și Aclamații
imperiale- un gen de cântare veche bizantină ce se prezenta
auditorilor în primă audiție, fiind introdus în repertoriu și
explicat de I.D. Petrescu în conferința ce a precedat executarea
programului. Muzica monodică era interpretată de I.D. Petrescu, cu
vocea sa caldă și penetrantă de bariton-bass, iar muzica
polifonică era executată de corul Bisericii Sf. Visarion, dirijat
de Paul Constantinescu și de Vasile Popovici, care au făcut în
acești ani o adevărată ucenicie religioasă.
Ioan D.Petrescu a cercetat numeroase manuscrise din secolele cele
mai îndepărtate, pe care le-a prezentat, monodic sau în
armonizare corală, în lucrările sale. A transcris sute de
cântări, pe care le-a publicat în volumele de studii
teoretizându-le, multe din ele fiind interpretate în diverse
audiții și chiar în timpul slujbelor bisericești. Ani de-a
rândul s-a luptat pentru a impune vechea cântare bizantină în
școală și în biserică. Toate aceste audiții și conferințe
reprezintă doar un segment din activitatea preotului Ioan D.
Petrescu de la Biserica Sf. Visarion din București, de a cultiva
și a răspândi cântarea veche bizantină.