Principii etice în evaluare

Când ne referim la problemele evaluării școlare,
trebuie neaparat să ne raportăm și la deontologia acestui proces.
O parte din normele deontologice ce trebuie avute în vedere se
referă la grija față de elevi, la ajutorul oferit fiecăruia
dintre aceștia, dar și la obiectivitatea în evaluare. Evaluarea
vizează și raporturile cu părinții, cu comunitatea socială, dar
și relația profesor-elev.
S-a demonstrat faptul că atunci când spunem despre o
evaluare că este corectă sau incorectă, ne referim atât la
aspectul corectitudinii și logicii, cât și la cel etic.
Evaluarea, având un caracter complex și incluzând funcții de
măsurare, apreciere şi decizie, dar și de emitere de judecăţi
de valoare, presupune discuții etice. Din acest motiv, profesorii
întâmpină probleme în acordarea notelor sau calificativelor.
Fiecare elev a avut cel puțin un moment de nemulțumire referitor
la modul în care a fost evaluat. De aici reiese că avem suficiente
motive să analizăm evaluarea și sub aspectul deontologic al
profesiei de pedagog.
Scopul fundamental al evaluării fiind formularea
unei judecăţi de valoare, dimensiunea etică capătă un rol și
mai important în acest context.
Evaluarea situează şcoala în faţa unei duble
provocări. Una de ordin tehnic ce presupune elaborarea
instrumentelor de evaluare conform noilor cerințe educative, iar
alta de ordin etic ce presupune identificarea regulilor care ajută
profesorul să reziste la toate derapajele la care este expusă o
activitate ce presupune emiterea unei judecăți de valoare.
Cele două tipuri de deontologii se află într-o
relație de interdependență și nu pot fi nicicum separate. În
această relație, rolul principal îl îndeplinește profesorul
deoarece el își propune niște obiective, stabilește strategia
didactică, consolidează conținuturile predate ținând cont de
obiectivele de evaluare, alege metodele și instrumentele de
verificare, întocmește baremele de corectare și interpretează
rezultatele, iar la final intervine în reglarea procesului didactic
în scopul optimizării rezultatelor. Pe scurt, realizează
feed-back-ul.
Evaluarea rezultatelor școlare, în sine, creează o
varietate de stiluri de învățământ, de perspective și de
atitudini ale profesorilor.
Conduitele dezvoltate de educatori trebuie abordate din
mai multe planuri. Unele cadre didactice pot promova un stil mai
mult sau mai puțin autoritar, utilizat pentru a-și întări
autoritatea în fața elevilor. Stilul autoritar se manifestă, de
obicei, prin „surprinderea” elevilor când nu au învățat,
prin sancționarea prin notă a oricărei scăpări, erori sau
lacune. Pe de altă parte, stilul permisiv presupune o atitudine mai
„înțelegătoare”, mai indulgent, încercând să pară
persoane „cumsecade”, câștigând astfel simpatia elevilor.
Conduita cadrelor didactice, în calitate de evaluatori,
presupune o serie de valorile psihologic-acţionale:
• reducerea stresului emoţional puternic provocat de evaluare
elevilor;
• purtarea unor discuții deschise şi constructive cu toţi
participanții la evaluare, păstrând totodată confidenţialitatea
datelor la care are acces (subiecte, bareme, rezultate);
• întocmirea unor rapoarte scrise sau verbale ce privesc
rezultatelor evaluării pentru a consulta părerile experţilor,
ale altor cadre didactice, ale părinţilor şi elevilor;
• procedurile evaluative trebuie să fie caracterizate de
complementaritate şi
flexibilitate pentru a putea fi adaptate la situaţii contextuale
concrete.
Principiile evaluării conțin o serie de valori și
expresii lingvistice:
- integritatea;
- onestitatea;
- corectitudinea;
- confidenţialitatea;
- transparenţa;
- credibilitatea internă şi externă.
În continuare, voi prezenta principiile etice fundamentale
ale cadrului didactic:
 Principiul integrităţii – potrivit acestuia trebuie să se
acţioneze corect, transparent, păstrând o responsabilitate în
aprecierea evaluărilor făcute.
 Principiul onestităţii – presupune respectarea şi
aplicarea reglementările în vigoare.
 Principiul corectitudinii – conform acestui principiu
deciziile luate trebuie să corespundă cu logica probelor
administrate, evitând astfel conflictele de interese.
 Principiul confidenţialităţii – presupune păstrarea
confidențialității informaţiilor deținute referitoare la
rezultatele evaluaților.
 Principiul transparenţei – conform acestui principiu
procesele evaluării trebuie beneficieze de înţelegerea şi
acurateţea informaţiilor.
 Principiul protejării identităţii evaluatorului – potrivit
acestui principiu, pe lângă protejarea valorilor competiției,
trebuie protejați și cei care elaborează subiectele de examen,
evitând astfel, anumite conflicte sau presiuni.
 Principiul dreptului de contestare – potrivit acestuia cei
interesați pot cere explicații sau reverificarea probelor de
examen.
Toate aceste valori și cerințe formulate în cadrul acestor
principii se află în relație de complementaritate. Fiecare dintre
acestea urmăresc un vis, un ideal, care trebuie adus la realitate.
Aceste valori trebuie să-l ghideze pe evaluator pe tot parcursul
evaluării, de la selectarea tipului de evaluare și până la
notarea finală.
În momentul în care un cadru didactic este preocupat de
aspectele etice ale activității sale, atunci va începe să-și
analizeze și practicile evaluative.
Profesorul este împuternicit pentru a verifica progresul elevilor,
nivelul de acumulare a cunoștințelor sau de formare a
competențelor.
Orice act de evaluare presupune și o doză, mai mică sau mai mare
de subiectivism. În încercarea de a tinde spre obiectivitate au
fost propuse câteva piste:
• identificarea aspectelor subiective care pot influența
evaluarea;
• atribuirea unui timp suficient evaluării;
• enunțarea clară a criteriilor evaluării;
• promovarea evaluărilor realizate în mai multe etape și de
către mai mulți evaluator;
• introducerea evaluărilor externe.