Şcoala cu
bune practici

62 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Probe scrise. Probe orale

Învăţământ liceal | Alte discipline

Propus de: Alina_Ciubotariu | 30.09.2015 23:57 | Revista cadrelor didactice nr. 18/2015 | 4823 vizualizări

Probe scrise. Probe orale. Avantaje și dezavantaje.

PROBELE ORALE
Avantaje:
 flexibilitatea
 posibilitatea de a alterna tipul întrebărilor şi gradul lor de dificultate, în funcţie de calitatea răspunsurilor oferite de către elev
 posibilitatea de a clarifica şi corecta imediat eventualele erori sau neînţelegeri ale elevului în raport de un conţinut specific
 formularea răspunsurilor potrivit logicii şi dinamicii unui discurs oral interacţiunea directă între evaluator şi evaluat (profesor şi candidat)
Dezavantaje:
 se examinează mai puţini candidați pe unitatea de timp
 se evaluează o cantitate mică din materia pe care candidații trebuie s-o asimileze în întregime, existând posibilitatea ca unii să înregistreze lacune în cunoştinţe
 factorii perturbatori ai aprecierii rezultatelor şcolare pot avea un impact semnificativ
 este greu să se păstreze acelaşi nivel de exigenţă pe durata întregii examinări, existând dovezi certe că evaluatorul este mai exigent la începutul acestei activităţi şi mult mai indulgent spre sfârşitul ei (din diferite cauze: oboseală, plictiseală, constrângeri de natură temporală etc.)
 imposibilitatea de a echilibra, sub aspectul dificultăţii, conţinuturile care fac obiectul activităţii de evaluare creează dificultăţi candidaților introvertiţi şi celor care au un echilibru emoţional precar (pot să se blocheze în faţa examinatorului)

FIŞĂ DE EVALUARE ORALĂ
Pentru a diminua dezavantajele examinării orale, evaluatorul poate să utilizeze o fişă de evaluare orală:
a) conţinutul răspunsului (evaluatorul va trebui să aprecieze corectitudinea acestuia şi completitudinea lui cu raportare la obiectivele pedagogice vizate şi la conţinuturile predate)
b) organizarea conţinutului (evaluatorul va ţine seama de modul cum este structurat conţinutul şi de coerenţa existentă între elementele acestuia)
c) prezentarea conţinutului (evaluatorul va ţine seama de claritatea, siguranţa şi acurateţea modului de prezentare a cunoştinţelor)
Se impune respectarea unor cerinţe pentru a înlătura unele din limitele chestionării orale:
- întrebările să fie centrate pe obiectivele operaţionale vizând conţinutul esenţial;
- să fie precis determinate, obligându-l pe candidat să reproducă exact ideile profesorului;
- întrebările să fie corect formulate şi la obiect, să aibă o înlănţuire logică, să vizeze cunoştinţele esenţiale, nivelul de înţelegere şi capacitatea candidatului de a opera cu ele pe plan mintal şi practicaplicativ;
- întrebările să solicite gândirea independentă, inteligenţa şi creativitatea candidatului.

PROBELE SCRISE
Avantaje:
 eficientizarea procesului de instruire şi creşterea gradului de obiectivitate în apreciere
 economia de timp în cadrul bugetului alocat procesului de predare – învăţare – evaluare
 evaluarea unui număr mare de candidați într-un timp relativ scurt
 acoperirea unitară, ca volum şi profunzime, asigurată la nivelul evaluării

Dezavantaje:
 Candidații nu pot primi sprijin din partea examinatorului pentru a-şi elabora răspunsurile, existând şi riscul ca unele lacune în cunoştinţe, unele neînţelegeri ale elevilor să nu poată fi remediate
 Exprimarea în scris este mai constrângătoare, ceea ce înseamnă că candidații vor trebui să depună eforturi atât în redarea cunoştinţelor, cât şi în realizarea unei forme de prezentare cât mai convingătoare
 În unele cazuri, candidații nu pot proba profunzimea cunoştinţelor dobândite şi nici corelarea acestora cu alte tipuri de cunoştinţe asimilate
 Examinările scrise sunt mai costisitoare (implică 2 - 3 examinatori)
 Relativa întârziere în timp a momentului în care se realizează corectarea unor greşeli sau completarea unor lacune identificate

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 15 evenimente

«AUGUST 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

54 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN