Provocările familiei contemporane

Provocările familiei contemporane

Prof.psihopedagog Geabău Marilena,Școala Gimnazială Specială nr.4,București
Trăim într-o epocă în care familia are valori tot mai fragile și mai efemere. Copiii sunt tot mai puțin solicitați să participe la treburile casnice în copilăria mică și mai mare, fapt ce erodează potențialul lor psihomotric și moral. Un copil care nu învață când e mic că poate și trebuie să fie de folos cuiva, nu va înțelege când e mare, care e rostul vieții lui, nu va trăi angajamentul moral al unui copil deprins de mic cu munca.
Datoria vieții noastre este de a munci pentru a trăi. Pentru asta, trebuie să ne pregătim noi și pe cei mici, ca să devenim folositori nouă și celorlalți, adică să-i educăm.. ,,Istoric, adică evolutiv uman, popoarele trăiesc numai prin fapta precursorilor și a revoltaților....care turbură ca niște demoni...... beatitudinea lenei spirituale a contemporanilor, le deșteaptă iluzii și apetituri, le stârnesc patimile.,, Vasile Pârvan, ,,Universitatea națională a Daciei superioare și datoria vieții noastre,, Institutul de arte grafice Ardealul, Cluj, 1928
Prezentul este momentul în care trebuie să muncim pentru a ne făuri viitorul . Fiecare om trebuie să aibă parte de o educație după măsura și puterile lui spre a deveni folositor lui și celorlalți. Familia e artizanul și arhitectul educației unui copil în majoritatea cazurilor, cu condiția să colaboreze cu instituțiile de educație în sprijinul copilului. Familia contemporană se crede un univers în sine și a început să ignore instituțiile care dau stabilitate familiei: dispensarul, biserica, școala. Mulți părinți se cred mai doctori ori mai profesori decât cei care trebuie să le arate calea lor și copiilor lor, fapt ce are efecte devastatoare asupra sănătății, educației și moralității familiei. Adesea întâlnim părinți care în loc să-și autorizeze ajutorul de nădejde pe care-l pot avea prin conlucrare cu biserica, școala, dispensarul, ei sabotează autoritatea acestor slujbași din instituțiile menționate, vorbindu-i de rău, sădind sămânța neîncrederii în mintea copiilor lor, cărora le fac un mare rău așa.
Inteligența face omul să-și depășească condiția umană. Însă actul autodepășirii are nevoie de îndrumători care să răspundă pentru faptele lor, nu să-și dea cu părerea și apoi să dispară sau să-și nege răspunderea , iar aceștia sunt părinții în armonie cu dascălii și preoții . Oricât de educați ar fi părinții dintr-o familie, dacă nu țin legătura cu biserica, școala și dispensarul, nu vor reuși nicicum să asigure comuniunea copiilor cu mediul social, nu-i vor face să se simtă în siguranță, să iubească și să fie iubiți și respectați. Un copil trebuie învățat de mic să ceară acordul celorlalți și să ofere suport celorlalți pentru a face ceva. Reușita unui copil depinde de înțelegerea faptului că el se învârte în jurul lumii, nu lumea se învârte în jurul său. De aceea, educarea modestiei este o componentă esențială a valorilor în familie și în școală.
O altă problemă a educației este cultivarea sentimentului de apartenență la grupuri. Copiii ajung să nu mai solidarizeze cu frații și părinții lor, darămite cu colegii din clasă ori cu neamul etnic căruia l-a încredințat Dumnezeu. Întrebarea ,,ce însemn eu și pentru cine însemn ceva? s-a topit în negura egoismului cu care creștem copiii. Identitatea unui copil se afirmă pe măsura maturizării lui, ori familia care -și păstrează copiii într-o stare de veșnică dependență imatură, se face vinovată de neputințele copiilor care vor ajunge pietre de moară la gâtul părinților. Valorificarea amintirilor comune de către părinți generează recunoștință! Oare câți părinți sau educatori mai evocă azi amintirile colective ale familiei sau ale grupului școlar?
Familia care pregătește copii pentru viață , le cultivă temeinic stima de sine. Stima de sine este un produs al autoevaluării fiecăruia dintre noi și „cântărește” atât cât ne prețuim pentru ceea ce suntem, putem și facem. Această stimă se poate măsura în cât de buni ne considerăm comparativ cu alții sau cu propriile noastre expectanțe. Stima de sine nu e o constantă ci un produs în devenire al personalității noastre iar amputarea ei prin agresivitate sau indiferență în familie duce la nevoia de răzbunare ce se traduce prin bullying. Această stimă se referă la modul în care ne evaluăm pe noi înşine, cât de “buni”ne considerăm comparativ cu propriile expectanţe sau cu alţii. Stima de sine reprezintă dimensiunea evaluativă şi afectivă a imaginii de sine. O stimă de sine pozitivă şi realistă dezvoltă capacitatea de a lua decizii responsabile şi abilitatea de a face faţă presiunii grupului.
Familia e un spațiu spiritual, un leagăn de suflet. Numai cine a crescut în familie simte asta și trebuie să fie recunoscător celor ce l-au iubit așa cum Dumnezeu l-a făcut. Recunoștința se educă și prin acea arătare a obrazului către copil pentru pupic ca recompensă pentru ce a primit de la părinte. Un gest aparent banal, cu un efect colosal. Părintele arată copilului obrazul și pentru a-l face să se simtă rușinat când a greșit dar vai de părinții cărora li se arată obrazul pentru că nu și-au respectat cuvântul.
Exemplu de fișa de lucru pentru tema ,,Familia noastră,, - clasa a IV-a
1. Ce înseamnă familia pentru tine? Definiți pe larg ce înseamnă familia .
2. Ce ai vrea să schimbi în comportamentul părinților tăi? Explicați!
3. Cum ajuți tu familia? Exemplificați!
4. Care sunt regulile esențiale ale familiei tale? Enumerați !
5. Când te supără un membru al familiei , cui ceri ajutorul? Descrieți pe larg situații!