Punctul, element de limbaj plastic - abordări metodice

Pentru a înţelege şi desprinde mesajul unor opere de artă, pentru a realiza compoziţii care să transmită idei şi trăiri, elevii trebuie să studieze elementele de limbaj plastic (punctul, linia, culoarea, forma, compoziţia) şi potenţialul expresiv al acestora. În programele şcolare, noţiunile plastice sunt abordate progresiv, în sistem concentric, fiecare lărgindu-şi sfera de la un an şcolar la altul.
Familiarizarea cu elementele de limbaj plastic se poate face prin exerciţii tip joc, prin crearea unor povestioare care să înlesnească înțelegerea noțiunilor, prin demonstraţii, prin analiza unor lucrări școlare mai vechi și creații ale artiștilor. Exemplele sunt un sprijin, însă nu în exces deoarece copiii au tendința de a imita modelele.
La fel de importantă ca însușirea unor noţiuni plastice este şi exersarea unor procedee de lucru diverse. Acestea stimulează interesul, curiozitatea, spiritul creator, dezvoltă imaginaţia, antrenează gândirea artistică: scurgerea aderentă, tehnica firului de lână, desenarea cu lumânarea, dactilopictura, drippingul, decolorarea, imprimarea, amprentarea etc. Expresivitatea manifestărilor plastice poate fi sporită şi prin diversificarea suportului de lucru: hârtie, carton, ziare, sticlă, perete, piatră, lemn, ceramică, materiale plastice sau textile.
Atractive pentru copii sunt și compozițiile digitale realizate cu diferite aplicații web sau mobile. Iată câteva: https://www.autodraw.com/ , https://www.deviantart.com/muro/ ,
https://pbskids.org/scribblesandink/ , https://kleki.com/ .
Noţiunea de punct este întâlnită în mai multe domenii de studiu: semn de punctuaţie, element de geometrie, punct cardinal. În artele vizuale, punctul este forma plană sau spațială cu dimensiuni reduse față de mărimea suprafeței de lucru.
În prima lecţie despre punct, profesorul îi va îndemna pe copii să privească cu atenţie în jur pentru a descoperi puncte pe: buburuze și alte insecte, petalele florilor, penajul păsărilor, farfurii, vestimentaţie etc. Cu ajutorul imaginilor unor opere de artă şi lucrărilor şcolare, le demonstrează apoi că punctul este un semn plastic. Analizând creaţiile expuse, elevii vor observa că multe elemente din natură pot fi redate în compozițiile lor prin puncte: fructe şi frunze în copaci, flori pe câmp, stele pe cer, insecte, geamurile blocurilor, luminile oraşului noaptea, nasturii unei haine, pietricele, fulgi de zăpadă, picături, scântei, seminţe, granule de nisip etc. Vor sesiza că punctul plastic poate avea diferite forme: mici pete rezultate prin atingerea suprafeţei cu instrumentul de lucru; forme geometrice; forme abstracte sau figurative. Tot cu sprijinul unor planşe demonstrative, profesorul dirijează elevii să observe că mărimea punctului este variabilă, depinzând de suprafaţa suportului de lucru. Pe un spaţiu mare, un punct de o anumită mărime rămâne şi este considerat punct, iar pe un spaţiu mic, acelaşi punct, cu aceleaşi dimensiuni, devine o pată de culoare.
Într-o altă oră, copiii vor exersa obţinerea punctelor elaborate şi spontane, folosind diferite instrumente şi tehnici de lucru: creion, pix, cariocă, pensule, stropire pe suport uscat şi umed, decolorare, amprentare cu beţişoare, degetele, cuie, şuruburi înmuiate în culoare. Apoi vor realiza lucrări în care vor reprezenta prin puncte obiecte mici (gâze, ochi, pietricele, fulgi de zăpadă), obiecte care par mici din cauza depărtării (Oraşul văzut de sus, Călătorie cu avionul, Pe stadion) sau în care punctul este element ornamental al unui obiect din compoziție (Leopardul, Păstrăvi, Fluturi).
Punctul poate fi și element constructiv. Pentru a înțelege acest rol al său, se vor observa operele unor pictori pointilişti (Georges Seurat, Paul Signac) care își compun spațiul plastic alăturând mii de puncte în tonuri pure de culoare, precum elementele unui mozaic. Copiii vor construi și ei peisaje, portrete exclusiv din puncte obținute cu pensonul sau ștampile.
Punctul este și un mijloc de expresie. Cu şcolarii mai mari se vor realiza compoziţii în care se obţin efecte cu caracter expresiv, determinate de mărimea, culoarea şi poziţia punctelor. Impresia de spaţiu poate fi creată folosind puncte de mărimi diferite: cele mari sugerează apropierea, cele mici depărtarea. Acest efect de spaţialitate se accentuează prin utilizarea contrastului cald – rece, asociindu-se punctele mici cu cromatica rece, iar cele mari cu cea caldă. Prin folosirea punctelor realizate în culori deschise sau închise se creează efectul greu – uşor (deschis – uşor, închis – greu). Expresivităţi ale punctului se obţin şi prin variaţia dispunerii: curbe – fantezie, rostogolire; orizontal – efecte de fugă; vertical – echilibru, înălţare; oblic – suişuri şi coborâşuri.
În lecţiile cu tema plastică „Punctul, element decorativ”, copiii descoperă că punctele se folosesc şi pentru a înfrumuseţa lucrurile din jurul nostru. Mai întâi vor fi intuite obiecte de artă populară (ştergare, costume, vase, ouă încondeiate, piese de mobilier). Astfel vor observa că pentru obţinerea unor efecte decorative, punctele se grupează în şiruri orizontale, verticale, frânte, curbe, cu alternanţă sau repetare de mărime, culoare. Uneori punctul este însoţit de linii simple sau grupate. După studierea acestor obiecte, copiii pot decora vase de lut, pot realiza un proiect pentru un covor popular sau model vestimentar, cu ajutorul punctului organizat după principiile învățate.
Bibliografie
Cristea, Maria (1990), Ghid metodic de educație plastică, Editura Petrion, București
Dascălu, Aurel (1997), Educaţia plastică în ciclul primar, Editura Polirom, Iaşi
Hrişcă, Oana-Ruxandra (2013), Educaţie şi comunicare vizuală pentru învăţământ primar şi preşcolar, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava