Rolul emoțiilor în învățarea școlară

Rolul emoțiilor în învățarea școlară
(Emotion-based learning)

Prof. Ana Haraga
Școala Gimnazială „Aron-Vodă”

Una din numeroasele definiții ale emoțiilor este cea a lui
Lefton,1991, care le consideră „un răspuns subiectiv, acompaniat
în mod obişnuit de schimbări fiziologice, care este interpretat
de către indivizi, care pregăteşte indivizii spre anumite
acţiuni şi care este asociat cu schimbarea comportamentală”.

Figură 1. Procesul secvențial al generării emoției (Gross și
Thompson,2007)
Emoțiile implică întotdeauna patru componente: a)
caracteristicile situaţionale; b) schimbările fiziologice; c)
expresii gestuale ; d) recunoașterea emoţiei, adică integrarea
componentelor respective. În funcție de atitudinea față de
obiecte și fenomene a unei persoane, se disting emoțiile pozitive
(ex.: bucuria, satisfacția, recunoștința) și emoțiile negative
(ex.: dezgust, antipatie, frica sau tristețea). În funcție de
gradul în care emoțiile afectează comportamentul, emoțiile se
clasifică în stenice/ active (încurajează acțiunea și cresc
activitatea vitală a organismului) și emoțiile astenice/ pasive (
deprimă; suprimă toate procesele vitale din organism; duc la
rigiditate și pasivitate).

Emoțiile au un impact important asupra performanței și
învățării, deoarece influențează comportamentele noastre în
procesul de învățare, motivația, interesul față de problemă,
perseverența în fața provocărilor și strategiile de
învățare. Două procese profund influențate de emoții sunt
flexibilitatea cognitivă și învățare asociativă. Există
numeroase teorii conform cărora emoțiile pozitive sunt asociate cu
o capacitate sporită de a face asocieri între evenimente, cu o mai
mare flexibilitate cognitivă, deschidere către informații noi și
receptivitate crescută, în timp ce emoțiile negative sunt
asociate cu capacitatea scăzută de a face asocieri între
evenimente.

Figura 2- Pedagogia centrată pe emoție în educația pentru mediu
- Cursul Erasmus+ „Creative teaching tehniques în nature to
promote social inclusion”

Există, de asemenea, concepții conform cărora stimularea
excesivă a emoțiilor pozitive poate avea efecte negative prin
procesarea superficială a informației și diminuarea
receptivității, a interesului, a abilității și motivației de a
răspunde provocărilor noi, care solicită mobilizarea pentru
rezolvarea problemei, în timp ce emoțiile negative pot constitui
baza unui comportament activ în rezolvarea problemei (cf.
AspinwaIl,1998, de exemplu). O concluzie ar fi aceea că emoțiile
au impact puternic asupra calității vieții școlare și a
învățării; atât emoțiile pozitive, cât și cele negative au
impact benefic, dar vin și cu riscuri semnificative.
În mediul școlar, toate activității educaționale ale elevilor
sunt însoțite de anumite emoții. În literatura psihologică și
pedagogică, cele mai cunoscute sunt: a) emoțiile asociate cu
școala, în general, și cu dorința de o frecventa; b) emoții
generate de relațiile elevului cu profesorii și colegii; c)
emoții asociate cu conștientizarea capacităților proprii si
așteptările fiecărui elev privind obținerea succesului școlar;
c) emoții generate de materialul didactic/educațional utilizat, cu
rol de stimulare emoțională.

Figură 3 - Cercul emoţiilor - Robert Plutchik, 1980

Un alt concept asociat cu managementul emoțiilor în mediul
academic este reglarea emoțională. O bogată literatură
abordează reglarea emoțională intrinsecă, ca parte a unui proces
amplu de autoreglare a comportamentului individului, care include
trei mecanisme operaționale: a) automonitorizarea comportamentului;
b) judecarea comportamentului în raport cu standardele personale
și circumstanțele; c) autoreglarea emoționala (cf. Bandura,1991).

Dupa Mauss, 2007, reglarea emoțională este definită ca
“încercarea deliberată sau
automată a unui individ de a influența ce emoții să aibă, când
și cum să le aibă și cum să
le exprime”. Cf. P. Salovey şi J. Mayer, reglarea emoţiilor
pentru a promova creşterea emoţională şi intelectuală
înseamnă: „capacitatea de a fi deschis, de a accepta atât
sentimentele plăcute, cât şi pe cele neplăcute; capacitatea de a
utiliza sau de a se elibera de o emoţie, după voinţă, în
funcţie de utilitatea sau de importanţa ei; capacitatea de a
monitoriza emoţiile în raport cu sine sau cu ceilalţi astfel
încât subiectul să poată recunoaşte cât sunt aceştia de
precişi, tipici, influenţabili sau rezonabili; capacitatea de a
manipula atât emoţia proprie, cât şi pe a celorlalţi prin
moderarea emoţiilor negative şi sublinierea (evidenţierea) celor
plăcute, fără a reprima sau exagera informaţia pe care o
conţin”. (E. Stănculescu - manualul Psihologia educaţiei,)
Reglarea emoțională este posibilă în condițiile existenței
următoarelor abilități:
a) abilitatea de a conștientiza și de a înțelege emoțiile; b)
abilitatea de acceptare a emoțiilor;
c) abilitatea de control al comportamentelor impulsive; d)
abilitatea de adaptare a comportamentului în conformitate cu
scopurile propuse, chiar și în condițiile unor emoții negative;
e) abilitatea de a ajusta răspunsul emoțional în concordanță cu
scopurile individului în situația respectivă. Aceste abilități
permit utilizarea strategiilor de reglare emoțională pozitive,
care includ: recunoașterea și exprimarea asertivă a emoției
negative; distragerea atenției; reducerea intensității prin
tehnici de relaxare; reevaluarea situației; automonitorizarea
emoțională. Absența acestor abilități favorizează strategiile
de reglare emoțională negative, care pot include: agresivitate
verbală; agresivitate fizică; autoagresivitate (automutilare,
mușcături, lovire a propriei persoane); izolare prelungită de
ceilalți; evitarea situațiilor dificile; tocire afectivă;
utilizare excesivă a calculatorului, telefonului; abuz de alcool
sau narcotice.
Există însă și o reglare emoțională extrinsecă, care constă
în demersuri efectuate cu scopul de a influența starea
emoțională a altei persoane, pentru a scădea sau crește
emoțiile fie negative, fie pozitive. Reglarea emoțională
extrinsecă e confundată adesea cu empatia. Se deosebește de
empatie prin: a) intenționalitate – deoarece urmărește un
rezultat; b)actorie; c) modificări ale emoțiilor pozitive sau
negative pentru a răspunde optim provocării.
În ambele tipuri de reglare emoțională, un rol important îl are
competenţa emoţională, definită prin următoarele componente: a)
a fi conştient de propriile stări emoţionale şi de ale altora;
b)
abilitatea de a folosi limbajul emoţional din propria cultură; c)
capacitatea de a fi empatic şi de a simpatiza cu ceilalţi; e) a
putea face faţă circumstanţelor adversive şi a înlătura sau
tempera
emoţiile negative; f) a instrumenta emoţiile, astfel încât să
contribuie la eficacitatea sinelui şi la
moralitate.

Bibliografie:
• Iluţ P. Psihologie socială şi sociopsihologie, Iaşi: Editura
Polirom, 2009
Stănculescu E. Psihologia educaţiei. De la teorie la practică,
Bucureşti: Editura Universitară, 2008
• Gross JJ, Thompson RA (2007): Emotion Regulation: Conceptual
Foundations, in JJ Gross (Ed.): Handbook of Emotional Regulation,
New York: The Guilford Press
• Bandura, A. (1997). Self-efficacy: The exercise of control. New
York: Freeman
• Gratz, K.L., Roemer, L. în Journal of psychopathology and
behavioral assessment, 2004