ROLUL GRĂDINIŢEI ÎN DEZVOLTAREA SOCIO-AFECTIVĂ A COPIILOR PREŞCOLARI.

ROLUL GRĂDINIŢEI ÎN DEZVOLTAREA SOCIO-AFECTIVĂ A COPIILOR
PREŞCOLARI

Prof.inv.prescolar:Popa Ancuţa, Grădiniţa cu P.P.
Aşchiuţă
Cluj-Napoca

Grădiniţa, spaţiul-socio-uman, este purtătoarea unor multiple
virtuţi formative în umanizarea copiilor, oferind tipuri diferite
de influenţe şi modele pozitive care contribuie la interiorizarea
anumitor norme, reguli, valori morale. „Copilul asimilează aceste
norme şi reguli din nevoia firească de afecţiune, aprobare,
consens, ajungând la un cod moral personal care reflectă propriile
aspiraţii, dorinţe, năzuinţe de realizare”(Stoleru
Constantinescu Paula,Aspecte psihologice şi psihopedagogice privind
sistemul de valori la vârsta copilăriei, „Activităţi metodice
în grădiniţă”, Revista de pedagogie, Bucureşti, 1981, p. 14).
Realizarea procesului de integrare socio-afectivă a copiilor
preşcolari în activităţile din grădiniţă este favorizat de
raporturile interpersonale din grupă, de trăirile lor afective, de
trebuinţele şi interesele personale ce stau la baza comunicării
între membrii grupei. Preşcolaritatea cuprinde cea mai importantă
experienţă socio-emoţională din viaţa unei persoane. Premisele
socializării sunt oferite de ansamblul virtuţilor comunicării
verbale interpersonale, care la vârsta preşcolarităţii ating
nivele superioare, copilul înţelege şi este apt de a fi înţeles
în sfera relaţiilor de comunicare reciproce.
Abilităţile socio-emoţionale pe care copiii le dobândesc odată
cu frecventarea grădiniţei sunt:
-abilitatea de a interacţiona cu ceilalţi copii şi cu adulţi;
-abilitatea de a intra în joc cu ceilalţi;
-abilitatea de a coopera;
-abilitatea de acere ajutor şi de a oferi ajutor;
-abilitatea de a înţelege emoţiile altora;
-abilitatea de a empatiza cu ceilalţi copii;
Toate aceste abilităţi fac parte din maturizarea copilului şi au
un rol adaptativ.
Factorii care îngreunează dezvoltarea abilităţilor
socio-emoţionale la copii sunt:
-neglijenţa emoţională şi educativă în familie;
-lipsa de comunicare în familie;
-dezinteresul părinţilor;
-nesupravegherea copiilor;
-dragostea excesivă a părinţilor;
-greşeli în educarea copiilor-lipsa regulilor;
-autoritatea excesivă;
-familii unde persistă agresivitatea şi violenţa fizică şi
verbală;
-măsuri greşite de educaţie(ameninţarea, bătaia);
-judecarea copilului;
-privirea critică, ton supărat;
-blamarea;
-etichetarea;
-compararea cu ceilalţi;
Copiii trebuie apreciaţi şi valorizaţi pentru ceea ce sunt şi
pot ei să facă. Copiii nu sunt egali ca nivel de dezvoltare
intelectuală şi ca nivel de dezvoltare psihoafectivă şi
comportamentală.
Pentru a dezvolta abilităţile socio-emoţionale la copii trebuie
să existe o colaborare strânsă între familie, grădiniţă şi
şcoală. Modalităţile prin care se pot dezvolta aceste
abilităţi ar fi ascultarea, acordarea unui timp suficient pentru
comunicarea cu copiii, înţelegerea emoţiilor pe care le trăiesc.
Deoarece abilităţile emoţionale şi sociale au un rol foarte
important în viaţa copiilor, părinţii şi celelalte persoane
implicate în educarea copiilor trebuie să fie informaţi despre
problematica diferenţelor de gen şi despre necesitatea
valorificării sau compensării acestor diferenţe în perioada
preşcoalră, preioadă care este optimă din punctul de vedere al
achiziţiilor socio-emoţionale.
Copilul se descoperă pe sine cu adevărat în microuniversul
grădiniţei, al colectivului de copii (universul real al
copilăriei) dacă aici i se oferă cadrul afectiv necesar unei
adaptări rapide la munca şi viaţa în colectiv, la jocul
împreună, la activitatea de învăţare.
Integrarea socio-afectivă a copiilor de 3-6 ani în grădiniţă se
realizeauă în mod progresiv, urmând evoluţia afectivă şi
intelectuală. În această perioadă se dezvoltă sentimente
inter-individuale (simpatia şi antipatia), precum şi celelalte
procese psihice intelectuale care facilitează achiziţionarea unor
modele de comportament social. Procesul integrării socio-afective a
copiior este favorizat de o serie de factori. În primul rând,
aspectul general al grădiniţei, amenajarea sălilor de grupă,
folosirea culorilor tonifiante, calmante, jucăriile, peisajele din
basme, sporesc randamentul adaptării copiilor. Sistemul de
activităţi instructiv-educative prin conţinutul şi formele
specifice de desfăşurare şi antrenare a copiilor constituie
factorul determinant în integrarea lor.
Prin acestea se influenţează dezvoltarea psihică a copilului, se
cultivă emoţiile şi sentimentele pozitive, se realizează un
echilibru perfect între activităţile de joc şi cele de muncă
intelectuală.
Jocul, ca formă specifică a activităţii în grădiniţă,
contribuie la dezvoltarea facultăţilor mintale, formează
deprinderi de cooperare între copii, exersează efortul voluntar.
Prin joc, se transfigurează mintal realitatea în asumarea unor
roluri, atribuirea imaginară a unor funcţii dorite obiectivelor,
se rezolvă conflictul între ceea ce doreşte şi ceea ce poate fi
copilul. Considerând jocul ca un inegalabil mijloc de socializare a
copiilor preşcolari, educatoarea va avea o deosebită grijă în
organizarea acestora, ţinând cont de structura grupei şi a
particularităţilor de vârstă şi individuale ale copiilor.
Foarte frecvente sunt jocurile: De-a familia, De-a grădiniţa, De-a
şcoala, în care copiii îndeplinesc cu fidelitatea rolurile
adulţilor, reflectă modele concrete din viaţa socială, îşi
însuşesc comportamente specifice. Privind din perspectiva
dezvoltării personalităţii, în jocurile de creaţie este
deosebit de eficient să se antreneze copii de diferite vârste,
deoarece copiii mai mari îi integrează cu plăcere în jocurile
lor pe copiii mici, aceştia fiind astfel favorizaţi în
dezvoltarae lor generală, precum şi în stimularea comunicării
verbale.
Activităţile pe domenii experienţiale oferă posibilitatea să se
implice, să aibă anumite responsabilităţi, să participe la
realizarea unor sarcini comune, să răspundă astfel unei dorinţe
imperioase de a se manifesta. Deoarece preşcolarul manifestă o
atracţie spontană, naturală pentru muncă (să mânuiască
unelte, să picteze, să modeleze, să construiască), pe lângă
faptul că acesta creează abilităţi intelectuale, se dezvoltă
ingeniozitatea şi spiritul creativ, se generează o ambianţă
socio-afectivă pozitivă şi optimizează integrarea copiilor în
grădiniţă.
Activităţile din domeniul estetic, jocurile de construcţii, prin
conţinutul lor, îmbogăţesc experienţele afective, cultivă
sensibilitatea în raport cu frumosul, conceput în toate ipostazele
lui. Un rol decisiv în integrarea socio-afectivă a preşcolarului
îl au plimbările, vizitele, excursiile întrucât ele antrenează
copiii într-o prezenţă afectivă şi activă, întreţin bucuria
şi satisfacţia împlinirii sale prin îmbinarea ideală a
elementului instructiv cu cel afectiv-distractiv. Elementele de joc
folosite în realizarea programului distractiv (dramatizări,
concursuri, jocuri hazlii) posedă calitatea de a potenţa
eficienţa acţiunii de integrare a copiilor, făcând ca sarcina
didactică ce i se prezintă să capete o formă atractivă care îi
declanşează dorinţa de a o îndeplini si de a depune efortul
necesar fără constrângere exterioară.
Satisfacţia copilului pentru îndeplinirea sarcinilor impuse de
rolul pe care-l joacă, aprecierea acestuia de către educatoare şi
de către colectiv stimulează interesele cognitive ale copilului,
contribuie la interiorizarea unor norme şi reguli de comportare
umană civilizată. Având în vedere particularităţile de
vârstă ale copiilor preşcolari (emoţiile primare şi secundare
se produc repede şi dispar tot atât de repede, trecerea rapidă de
la bucurie la tristeţe, mobilitatea şi instabilitatea proceselor
afective) în procesul de adaptare a copiilor la grădiniţă,
personalitatea educatoarei joacă un rol hotărâtor.
Trecerea de la socializarea primară (în familie) la cea secundară
(grădiniţă, şcoală), copilul o percepe ca pe o ruptură, are
loc destrămarea vechii identificări familiale, luându-i locul una
nouă, diferită. Intrarea în grădiniţă îi răpeşte
afecţiunea oferită abundent în familie, apar în faţa acestei
noi situaţii reacţii individualizate de apărare, adaptare,
ieşire din această stare confuză. Socializarea secundară este
dominant receptiv-afectivă colorată puternic de impresii vii.
Stabilind relaţii de comunicare din ce în ce mai complexe,
limbajul copilului preşcolar marchează un factor hotărâtor
asupra întregii structuri psihice prezente şi ulterioare. Limbajul
nu se poate dezvolta decât prin comunicare cu fiinţe omeneşti,
prin ascultare şi răspuns. De aici, dependenţa stimulării
acestuia de calitatea mediului, modul în care vorbesc educatoarele,
de competenţa acestora.
Ansamblul activităţilor desfăşurate în grădiniţă şi în
special în jocurile de rol, jocurile didactice, dramatizările,
constituie mijloacele cele mai eficiente de exersare liberă a
vorbirii copiilor şi socializării, datorită situaţiilor care se
creează prin mânuirea materialelor şi mai ales a comunicării
intense ce se stabileşte între copii. Prin transpunere în roluri
de adult, preşcolarul se poate ancora în ori temă a vieţii,
lărgindu-şi orizontul de cunoştinţe, îmbogăţindu-şi
experienţa de viaţă, antrenându-se în dialogul viu, care-l
obligă să-şi îmbogăţească, să-şi precizeze şi să-şi
activizeze vocabularul, să folosească limba ca mijloc de
comunicare în orice împrejurare socială. Fără comunicarea
verbală nu sunt posibile cooperarea, acumularea şi generalizarea
experienţei umane. Funcţia socializatoare a grădiniţei se
concretizează în formarea şi dezvoltarea sociabilităţii la
copilul preşcolar. În grupele de joc, copiii se acceptă şi se
tolerează reciproc, satisfăcându-şi în acelaşi fel trebuinţa
de joc. Gradul de receptivitate este mai mare în joc decât în
alte situaţii. Jocul devine terenul stimulării coeziunii
ocupaţionale ce permite să se dezvolte sociabilitatea, prin
urmare, integrarea socio-afectivă optimă a preşcolarului în
microstructura socială căreia îi aparţine dă posibilitatea
integrării cu succesîn macrostructura socială.

BIBLIOGRAFIE

1. Stoleru, C. P.; Aspecte psihologice şi psihopedagigice privind
sistemul de valori la vârsta copilăriei, „Activităţi metodice
în grădiniţă”, Revista de Pedagogie, Bucureşti, 1981, p. 14.

2. Birch, A.; “Psihologia dezvoltării”, Ed. Tehnică,
Bucureşti, 2000.

3. Dragomir, M.; „Managementul activităţii didactice-eficienţă
şi calitate”, Ed. Eurodidact, Cluj-Napoca, 2002.

4. Dulamă, M. E.; “Modele, strategii şi tehnici didactice
activizante”, Ed. Clusium, cluj-Napoca, 2002.

5. Goleman, D.; “Inteligenţa emoţională”, Ed. Curtea Veche,
2005.

6. Piaget, J.; „Psihologia inteligenţei”, Ed. Ştiinţifică,
Bucureşti, 1998.