Rolul important al socializării în dezvoltarea personalității copilului - studiu - Înv. Marc Aurica, Școala Gimnazială Cîmpeni, Jud. Alba

Conceptul de personalitate este un concept fundamental al psihologiei. Personalitatea reprezintă un concept complex în care găsim o serie de componente de ordin biologic, educațional, socio-cultural. Personalitatea constituie pentru profesor prima realitate cu care ia contact.
Școala oferă un cadru social mai larg decât cel al familiei pe care copilul l-a cunoscut până atunci. Acest cadru îi oferă două avantaje, este spontan – creator în privința relațiilor interpersonale care se leagă, care fluctuează și se dezvoltă și este mai rigid, instituțional față de familie, în privința regulilor, conveniențelor și interdicțiilor. Dacă în familie copilul se situează în raport cu părinții, cu frații și surorile, în școală evoluează structurându-se în raport cu alți factori, ca educatoare, colegii, cu timpul petrecut aici, cu activitatea și jocul altfel organizate. Trecerea de la mediul familial, mai restrâns, la cel al școlii, mai larg, îl poate face pe copil să se simtă singur, chiar pierdut. Astfel este bine să li se ceară părerea copiilor despre ceea ce ar dori să facă. Să discute la activitățile zilnice. Să știe ca le sunt în considerare ideile, propunerile, să participe activ la pregătirea spațiului de activitate, la selectarea unor materiale de care au nevoie.
O altă direcție în care trebuie acționat este aceea a dezvoltării autonomiei copului, a formării lui în raport cu factorii de timp, spațiu, colectivitate. La intrarea în școală, unii aduc cu ei o doză mai mare de încăpățânare și de egoism, sunt individualiști, nu fac concesii, acționează conform impulsurilor de moment, chiar cu violență uneori. Alții sunt mai prietenoși, înțelegători, se lasă dominați. Astfel că este nevoie să fie ajutați toți, să învețe să se joace împreună, să folosească împreuna anumite lucruri, să respecte reguli, să aibă răbdare, să renunțe la unele dorințe și impulsuri de moment, să fie buni, să comunice și să colaboreze civilizat cu partenerii de echipă.
Sprijinul cadrului didactic este binevenit în modelarea personalității copilului. Acesta trebuie sa caute căile de a-l ajuta, fără a-i dăuna prin excese de autoritate sau prin lipsa ei. Copilul dispune de o mare energie vitală, de voință și luptă mereu , pentru a și-o menține și a-i spori puterea. Astfel că de la întâlnirea cu elevii am avut o atitudine deschisă, de acceptare, de înțelegere față de fiecare în parte, fără să-i moralizez în acțiunile lor pentru stângăcie, pentru dezordine, pentru izolare. I-am observat cu atenție în activitățile lor preferate, pentru a le descoperi interesele, dorințele, trebuințele. Nu le-am pus doar, la îndemână, materiale și diverse obiecte care să corespundă intereselor lor, ci am încercat să le stimulez ideile, sentimentele.
Cadrul didactic e nevoie să fie coordonator și stimulator al activității copilului, să servească drept catalizator al relațiilor dintre copiii lipsiți de experiență în viața socială și cu o maturitate redusă. El nu este doar transmițător de informații, ci și un model și un partener pentru elevi. Este responsabil cu crearea unei atmosfere de încredere în clasă, prin încurajarea succeselor fiecărui elev. Căci așa cum zicea Herbart, rolul de educator al profesorului este acela de a trezi “virtuți”, de a forma caractere. În relațiile mele cu clasa de elevi am promovat în permanență simpatia cordialitatea, relațiile bazate pe încurajare pentru ca fiecare copil să-și găsească locul în clasă, să-și formeze prieteni și colaboratori. Regulile de comportare civilizată au fost desprinse de copii treptat din activitățile organizate, din jocuri, fără a insista asupra obligației formale de a le respecta, ci punându-i în situația de a exersa în joc, de a face gesturi originale și de finețe. În condiții de joc, copiii au învățat să-și controleze sentimentele, pornirile, să comunice, să se accepte unii pe alții, să trăiască după anumite reguli și norme. Adică au învățat primele forme de integrare spontană în societatea infantilă care pregătesc integrarea socială de mai târziu.
Fiecare dascăl trebuie să aibă ca prioritate cultivarea personalității elevilor, pregătirea lor diferențiată, tratarea lor ca parteneri, cultivarea respectului față de sine și față de alții.

Bibliografie:
Tribuna Învățământului, nr. 602-603, 13-26 august 2001, Editura Aramis, București
Stoica, D., Stoica, M., (1982), Psihopedagogie școlară, Ed. Scrisul Românesc, Craiova