Rolul teatrului în educarea tinerilor

ROLUL TEATRULUI ÎN EDUCAREA TINERILOR

Motto:
„Teatrul nu este şi nu poate fi altceva decât o întâmplare
cu oameni. Orice operă care s-a abătut de la acest principiu a
fost sortită pieirii.”
(Camil
Petrescu Rampa, 1931)
Articolul de faţă a pornit de la o constatare tristă, aceea că
teatrul a pierdut teren în programa noastră şcolară, mai ales
în cea de gimnaziu. Textul dramatic se abordează la noi mult prea
târziu, abia în clasa a VIII-a, pe când în ţările europene,
încă din ciclul primar şi oriunde în lumea civilizată,
folosirea teatrului în programa didactică, având ca scop
producţia de spectacol, e deja tradiţională. De la teatrul de
păpuşi din grădiniţă, la serbările de Crăciun sau
carnavalurile cu măşti şi personaje din lumea poveştilor, elevii
nu mai au niciun contact ferm cu scena, cu arta dramatică.
Utilizarea teatrului în şcoală scade în intensitate şi interes
către finalul gimnaziului, pentru a dispărea aproape definitiv din
preocupările constante ale liceului. Afirmăm cu tărie că e o
mare pierdere şi că teatrul ar trebui repus la locul lui, tratat
cu mai mare interes, pentru că e o cale mai uşoară de
reprezentare a vieţii şi a lumii pentru orice tânăr.

O dată în plus, teatrul interbelic a pierdut un autor de
referinţă în programa de liceu, domeniul care arată scheletic
în momentul de faţă. Cum lista recomandărilor este deschisă,
propunem şi autorilor de manuale, ca text pentru studiu,
dramaturgia lui Camil Petrescu, cel care a iubit teatrul, a scris
cronică de teatru, a fost primul teoretician român de teatru, a
condus un timp Teatrul Naţional din Bucureşti, a înfiinţat
studiouri de regie experimentală, a pus în scenă şi a scris
piese de teatru.

Textul dramatic al lui Camil Petrescu, ,,Jocul ielelor”sau
,,Act veneţian”, este inteligibil elevului de liceu, care are
posibilitatea de a-şi construi reprezentări coerente cu privire la
lumea referenţială a teatrului său. Abordând acest domeniu,
analiza textelor va fi mult mai plăcută pentru elevi şi mult mai
funcţională pentru ţintele didactice (competenţe
comportamentale, comunicaţionale, de prezentare a sinelui, orizont
de reprezentare a artelor).
Considerăm că, în evoluţia culturii noastre, teatrul lui
Camil Petrescu şi-a câştigat un loc de renume. Ar trebui să
redescoperim textul său dramatic, abordând teatrul de idei într-o
perspectivă metodică modernă, în încercarea de a-i apropia pe
elevi de un act de creaţie profund şi original, de a-i face să
înţeleagă că participarea lor activă şi motivată în procesul
cunoaşterii este importantă, deoarece le dezvoltă creativitatea,
limbajul, spiritul de observaţie, colaborarea şi acceptarea
opiniilor celorlalţi şi, nu în ultimul rând, îi ajută să
dobândească mai multă încredere în sine. Societatea
prezentului, dar mai ales a viitorului se circumscrie unui timp al
informaţiei, al complexităţii. De aceea, investiţia în
inteligenţa, creativitatea şi capacitatea de inovare a
indivizilor, a grupurilor, va fi extrem de rentabilă în viitor.
Spiritul contemporan trebuie să facă faţă unor mari sfidări:
explozia informaţională, accelerarea ritmului vieţii, creşterea
gradului de incertitudine. Rolul profesorului în procesul de
modelare a elevului este poate cel mai important. Punând elevul în
situaţii variate de instruire, el transformă şcoala într-un
laborator al devenirii.
Învăţarea este definită adesea ca o modificare de comportament
pe baza unei trăiri personale. Schimbările se vor produce, la cel
care învaţă, fie în planul activităţii intelectuale, fie al
vieţii afective, ori al acţunii practice. Asemenea schimbări nu
pot avea loc dacă elevul nu face nimic. Învăţarea se produce ca
urmare a unui efort personal, numai pe baza unei participări
proprii. Prin învăţarea acitivă se pun bazele unor
comportamente observabile, ce denotă participarea elevilor,
gândirea lor creativă, învăţarea aplicată, construirea
cunoştinţelor, stimularea comunicării, dezvoltarea relaţionării
şi a răspunderii individuale. Astfel elevii ajung să înţeleagă
că, atunci când investesc suficientă energie în învăţare şi
se implică în mod activ, procesul devine agreabil şi dă naştere
unui sentiment de împlinire.
Prin aplicarea unor metode actuale de
predare-învăţare-evaluare în studiul textului dramatic,
corelate la obiectivele unui învăţământ eficient şi verificate
în practică, vom căpăta valoare educaţională. Metodele
activ-participative sunt cele mai în măsură să valorifice
maximal şi pe mai multe planuri potenţialul uman de cunoaştere,
de simţire şi de acţiune cu care un elev vine la şcoală.


Din beneficiile experimentării teatrului ȋn ṣcoală
amintim:
1. Atenţia, curiozitatea şi interesul elevilor faţă de lectura
problematică a textului dramatic;
2. Exprimarea inteligenţei şi creativităţii elevilor prin
participarea motivată şi activă la lecţii;
3. Asimilarea cunoştinţelor într-un mod logic şi plăcut prin
aplicarea metodelor de învăţare actuale;
4. Stabilirea unor conexiuni multiple între domeniul literaturii
şi al spectacolului de teatru;
5. Valorificarea experienţelor de viaţă a elevilor în cadrul
activităţilor desfăşurate;
6. Obţinerea unei mutaţii calitative în procesul învăţării
şi al predării.
Aṣadar, prin activități şi metode activ-participative elevii
se formează ca interpreți, dar şi ca spectatori, işi dezvoltă
capacitatea de receptare şi înțelegere a spectacolului teatral,
îşi formează o atitudine degajată, lipsită de emoţii,
adaptându-se la cerințele scenei şi ale publicului.