Schimbările de paradigmă în organizarea sistemelor educaţionale

Educaţia de baza reprezintă fundamentul întregului edificiu
cultural, profesional şi social al personalităţii umane, fiind un
important factor de progres cultural, cu implicaţii directe asupra
stării generale a resurselor umane.
Legislaţia privitoare la învăţământul românesc a
cunoscut o dinamică aparte după anul 1990, când au intervenit
schimbările de paradigmă în sistemul educaţional naţional.
Parlamentul României a emis numeroase documente legislative, dintre
care reprezentative sunt: Legea 128/1997 privind Statutul
personalului didactic, Legea 188/1999 privind Statutul
functionarilor publici, Legea 84/1995 a invatamantului, Legea
354/2004 pentru modificarea si completarea Legii invatamantului nr.
84/1995, Legea 223/2005 pentru modificarea si completarea alin. (3)
al art. 104 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului
didactic. Acestora se adaugă Regulamentul privind actele de studii
şi documentele şcolare în învăţământul preuniversitar, în
aplicarea prevederilor Legii învăţământului nr. 84/1995,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Regulamentul de organizare şi funcţionare a Ministerului
Educaţiei şi Cercetării, Ordinele pentru aprobarea acestor
Regulamente, Legea 53/2003 - Codul Muncii, Legea 544/2001 privind
liberul acces la informatiile de interes public, Legea 571/2004
privind protectia personalului din autoritatile publice,
institutiile publice si din alte unitati care semnaleaza incalcari
ale legii, Legea 7/2004 privind Codul de conduita a functionarilor
publici.
Legea învățământului nr. 84/1995 prevede, printre altele:
Art.2.- În România, învățământul constituie prioritate
națională.
Art.3.- (1) Învățământul urmărește realizarea idealului
educațional întemeiat pe tradițiile umaniste, pe valorile
democrației și pe aspirațiile societății românești și
contribuie la păstrarea identității naționale.
(2) Idealul educațional al școlii românești constă în
dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității
umane, în formarea personalității autonome și creative.

Art.4.- (1) Invațământul are ca finalitate formarea
personalitații umane, prin:

a) însușirea cunostințelor sțiințifice, a valorilor
culturii naționale si universale;

b) formarea capacităților intelectuale, a disponibilităților
afective si a abilităților practice, prin asimilarea de
cunoștințe umaniste, științifice, tehnice si estetice;

c) asimilarea tehnicilor de muncă intelectuală, necesare
instruirii și autoinstruirii pe durața întregii vieţi;

d) educarea in spiritul respectării drepturilor si
libertăților fundamentale ale omului, al demnității si al
toleranței, al schimbului liber de opinii;

e) cultivarea sensibilității față de problematica umană,
față de valorile moral-civice, al respectului pentru natură și
mediul înconjurător;
f) dezvoltarea armonioasă a individului, prin educație
fizică, educație igienico-sanitară și practicarea sportului;

g) profesionalizarea tinerei generații pențru desfășurarea
unor activități uțile, producătoare de bunuri materiale și
spirituale.
(2) Învățământul asigură cultivarea dragostei față de
țară, față de trecutul istoric și de tradițiile poporului
român.
(3) Finalitățile școlii românești se realizează prin
strategii și tehnici moderne de instruire și educare, susținute
de științele educației și practica școlară, conform
obiectivelor fiecărui nivel de învățământ.

Art.5.- (1) Cetățenii României au drepturi egale de acces la
toate nivelurile și formele de învățămânț, indiferent de
condiția socială și mațerială, de sex, rasă, naționalitate,
apartenența politică sau religioasă.
(2) Statul promovează principiile învățământului
democratic și garantează drepțul la educația diferențiată, pe
baza pluralismului educațional.
În învățământul românesc, a devenit o necesitate promovarea
metodelor moderne de instruire, care au capacitatea de a stimula
parțtciparea activă și deplină, fizică și psihică,
individuală și colectivă a elevilor în procesul învățării.
În perioada 2000 şi 2002, la nivelul Uniunii Europene s-au
produs progrese fără precedent în realizarea unui spaţiu
european extins al educaţiei. Ridicând la rang de principiu
respectarea identităţii naţionale, politica educaţională
promovată la nivel european plasează întreaga dezvoltare a
sistemelor educaţionale şi de formare profesională în
perspectiva cerinţelor societăţii şi economiei bazate pe
cunoaştere.
Reperele decizionale majore pentru fundamentarea reformei
învăţământului preuniversitar din România sunt: Programul de
Guvernare, evaluarea comună a priorităţilor de ocupare a forţei
de muncă în România, politica educaţională la nivel european.
Conform prevederilor Parteneriatului de Aderare România –
Uniunea Europeană, Guvernul României a realizat împreună cu
Comisia Europeană o evaluare comună a priorităţilor pe termen
scurt ale politicii de ocupare a forţei de muncă şi a pieţei
muncii în România.
Consiliul European de la Barcelona, din 2002, a ratificat
planul detaliat de lucru pentru implementarea obiectivelor
sistemelor educaţionale şi de formare profesională din
Europa,pentru perioada 2001-2010: îmbunătăţirea calităţii şi
eficienţei sistemelor educaţionale şi de formare profesională
din Uniunea Europeană, facilitarea accesului tuturor în sistemele
educaţionale şi de formare profesională, deschiderea sistemelor
educaţionale şi de formare profesională.
Scopurile, conţinutul şi structura învăţământului
preuniversitar sunt corelate cu învăţarea pe parcursul întregii
vieţi. Rolul educaţiei de bază din această perspectivă este
precizat în primul mesaj-cheie al Memorandumului asupra
învăţării permanente, elaborat de Comisia Europeană, în anul
2000.
Dezvoltarea învăţământului profesional şi tehnic are în
vedere priorităţile stabilite prin Declaraţia miniştrilor
europeni ai educaţiei şi formării profesionale şi Comisiei
Europene, convenită la Copenhaga în 29 şi 30 noiembrie 2002, cu
privire la consolidarea cooperării europene în formarea
profesională – „Declaraţia de la Copenhaga”: dimensiunea
europeană, transparenţă, informare şi consiliere, recunoaşterea
competenţelor şi calificărilor, asigurarea calităţii.
O viziune de ansamblu asupra pachetului de măsuri
legislative, instițuționale și de orientare generală a
sistemului de învăţământ românesc este în curs de elaborare.
Baza acestui proces o reprezintă Sțrategia de la Lisabona,
Orientările Strategice Comunitare privind Coeziunea, Comunicarea
Comisiei Europene privind societatea informațională, programul de
lucru « Educația si formarea profesională orizont
2010 », programul de acțiune integrat în domeniul invățării pe
înțregul parcurs al vieții 2007-2013, precum și prevederile
Declarației de la Bologna (1999), Obiectivele Mileniului stabilite
în anul 2000, ale Deceniului ONU pentru Educație și Dezvoltare
Durabilă 2005-2014 și ale Strategiei pe aceasta temă convenite
în 2005, la Vilnius, sub egida Comisiei Economice ONU pentru Europa
(UNECE).

Bibliografie
Cristea, S., 2000, „Dicţionar de pedagogie”, Ed. Litera –
Litera Internaţional, Bucureşți – Chişinău.
Ionescu, M., Radu, I., 2004, „Didactica modernă”, Ed. Dacia,
Cluj-Napoca.
***, 2008, Strațegia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a
României. Orizonturi 2013-2020-2030, Guvernul României,
Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Programul Naţiunilor
Unite pentru Dezvoltare, Centrul Naţional pentru Dezvoltare
Durabilă, Bucureşti.
***, 2003, Reforma Învăţământului Obligatoriu din România,
Ministerul Educaţiei şi Cercetārii, Bucureşti.