SPECIFICUL PARTENERIATULUI ÎN RELAŢIA ŞCOALĂ – COMUNITATE LOCALĂ

SPECIFICUL PARTENERIATULUI ÎN RELAŢIA ŞCOALĂ – COMUNITATE LOCALĂ

TRĂISTARU MARIA
Prof.Inv.Primar Prescolar
Liceul Tehnologic Petre Ionescu Muscel Domnesti

Şcoala şi comunitatea sunt două aspecte care i-a preocupat în egală măsură pe pedagogi, sociologi, psihologi, filozofi, antropologi etc., fiecare încercând să surprindă aspectele ce contribuie la mecanismele de funcţionare ale acestora, agenţii implicaţi şi gradul de implicare al acestora în promovarea educaţiei. Asistăm astăzi la dezvoltarea unui adevărat curent social care are în centrul său comunitatea şi dezvoltarea sa. De cele mai multe ori, termenii şi expresiile folosite de practicieni, specialişti şi chiar oamenii de rând sunt confuzi, ne întâlnim cu o mare diversitate semantică în acestă problematică.
Şcoala este una din instituţiile centrale ale comunităţii, are roluri specifice dar nu poate funcţiona şi nu se poate dezvolta fără a ţine cont de specificul comunităţii în care funcţionează.
În acestă lucrare am încercat identificarea punctelor comune în valorile transmise de către şcoală şi comunitate, a unor puncte de dezvoltare comune în vederea creşterii gradului de educaţie al actorilor comunităţii (elevi, părinţi, diverse categorii sociale etc.).

I. I. Şcoala şi contextul social
Abordarea temei „Şcoala şi comunitatea locală – parteneriat pentru educaţie” îşi găseşte legitimarea în tendinţele actuale ale extinderii câmpului educaţional de la organizaţia şcolară către alţi agenţi educaţionali.
Şcoala este pe de o parte o instituţie care oferă un serviciu social, care este direct influenţată de ceea ce se întâmplă în mediul social, transmite cunoştinţe, dezvoltă abilităţi, norme, valori recunoscute şi acceptate social; pe de altă parte are o logică internă de dezvoltare, reproduce propriile norme şi valori, are propriul sistem de organizare.
Privită dintr-o altă perspectivă, şcoala, este o instituţie care funcţionează într-o comunitate alcătuită din mai mulţi factori de educaţie: familie, autorităţi, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, agenţi economici etc. care au la rândul lor o ofertă educaţională explicită şi/sau implicită. Organizaţiile şcolare sunt astfel, supuse presiunii multiplilor factori: a grupurilor ideologice care activează la nivel local, a sistemelor politice, a condiţiilor economice şi a diverselor tendinţe manifestate în societate. Astfel, asupra şcolilor sunt manifestate influenţe de ordin: economic, politic, culturale şi ideologice. Şcoala funcţionează într-un context social larg, complex alcătuit din societatea globală, constitută ca sistem social global (naţional, statal). Influenţele contextului social global asupra instituţiilor de învăţământ se materializează în: finalităţi ale educaţiei (scopuri şi obiective), conţinuturi ale disciplinelor, modul de organizare al sistemului de educaţie şi al instituţiilor, reglementări de ordin juridic şi administrative.
Şcoala este o organizaţie formală, care are ca scop furnizarea serviciului social de educaţie în vederea educării, formării, socializării, profesionalizării tinerei generaţii. Şcoala funcţionează într-o comunitate locală – dar are propriile reguli de funcţionare, prescrise, transmite valori acceptate local. Pe de altă parte – şcoala „prelucrează material uman” din comunitatea locală, cadrele didactice şi elevii sunt persoane care trăiesc în comunitate şi suportă influenţele acesteia.
comunitatea este: depozitara unui bine comun, este element de referinţă morală pentru individ, promovează valori de bază (prin legile şi tradiţiile sale) şi de referinţă pentru individ.
În România comunitatea este percepută mai ales ca o noţiune geografică, ca un spaţiu fizic delimitat. Deşi este un termen „la modă” şi se vorbeşte mult despre dezvoltarea comunitară ca soluţie la rezolvarea problemelor locale, legăturile interumane bazate pe sprijinul reciproc se află, în cele mai multe cazuri, la începutul cristalizării. Comunităţile din România trebuie să facă efortul de a deveni comunităţi adevărate care să-şi descopere spaţiul comun în care oamenii trebuie să conlucreze pentru a identifica ce nevoi specifice au şi care sunt lucrurile pe care le preţuiesc cel mai mult.
Bibliografie
1. Cristea, Sorin - Dicţionar de termeni pedagogici, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998
2. Stăiculescu, Camelia - Managementul parteneriatului şcoală – organizaţii neguvernamentale, în volumul Schimbarea Paradigmei în Teoria şi Practica Educaţională, volumul II, Chişinău, Republica Moldova
1. Sandu, Dumitru - Dezvoltare comunitară Cercetare Practică Ideologie, Editura Polirom, Iaşi, 2005