Stimularea învățării matematicii prin intermediul jocului didactic

Stimularea învățării matematicii prin intermediul jocului
didactic

Tankó Éva
Liceul Tehnologic „Petőfi Sándor” Dănești, județul Harghita

Esenţa jocurilor didactice constă în faptul că această
activitate îmbină armonios elementul de învăţare cu elementul
de joc. În cadrul preocupărilor de îmbogăţire şi diversificare
a „arsenalului” de predare-învăţare, am căutat să contribui
la crearea unor jocuri didactice, pe care le am folosit la clasă cu
eficienţă mărită.

Căsuţa piticului Cât
Pregătirea materialului:
Din placaj bine lustruit am confecţionat o formă de ciupercă, o
căsuţă a piticului, având o uşiţă care se închide şi se
deschide şi pe ea a fost scris cuvântul "Cât". Căsuţa are, de
asemenea, o fereastră desenată şi una încrustată în lemn. În
spatele căsuţei este un disc mobil pe care se scriu rezultatele
şi cifrele care se scad, se adună, se înmulţesc sau se împart.
Am confecţionat piticul tot din lemn, frumos colorat.
Pentru operaţiunile matematice, am confecţionat şi am pus în
pliculeţe diferite cifre, semnele operaţiilor, toate din sugativă
ataşabilă pe căsuţe şi pe disc, în funcţiile de operaţiile
ce urmau a fi efectuate.
Pregătirea clasei pentru joc:
Am inventat o poveste despre un pitic pe care îl cheamă "Cât". El
şi-a făcut casa în pădure. Copiii din clasa întâi a unei
şcoli au plecat într-o drumeţie în pădure, să observe natura,
într-o zi frumoasă de primăvară.
Mergând ei prin pădure şi admirându-i frumuseţile ei, au dat de
căsuţă. Pe pereţii ei erau puse diferite cifre şi semne
aritmetice. Cum ei ştiau să socotească de la şcoală, am căutat
să vadă dacă piticul a calculat corect rezultatele. Această
pregătire a fost la clasa I.
La o clasă mai mare am folosit altă poveste, mai complicată, din
care să reiasă latura educativă dorită. Aici poate interveni fie
imaginaţia şi creativitatea învăţătorului, fie adaptări din
literatura pentru copii.
Desfăşurarea jocului:
După ce le-am explicat regulile jocului, am ales un copil care să
joace rolul piticului. Acesta iese în faţa clasei şi adresează
întrebări clasei. Tot el numeşte elevul care urmează să spună
rezultatul la prima operaţie, care este deja aşezat pe discul din
interior. Elevul care dă răspunsul corect este aplaudat. Pentru
verificarea răspunsului, se deschide uşa căsuţei, unde apare
rezultatul.
Pentru următoarea operaţiune se roteşte discul şi apar alte
cifre; este solicitat alt elev şi aşa mai departe, până când se
rezolvă toate operaţiile propuse de învăţător. Se aşează pe
disc şi rezultate greşite, în aşa fel ca elevii să fie puşi
în situaţii de a gândi mai mult. Jocul se poate complica
cerându-se elevilor să găsească şi ei astfel de operaţii şi
să le rezolve pe foile ce le au pregătite pe bancă. Aici
intervine întrecerea, ca element important al jocului.
Care copil are mai multe exerciţii rezolvate repede şi bine este
câştigătorul jocului. Dacă acelaş elev a mai răspuns bine şi
la una din operaţiile de pe căsuţă, are un punct în plus.
Perioada de utilizare a jocului:
Am folosit acest joc în fixarea cunoştinţelor la toate
operaţiile de la clasele I, cât şi a II-a, a III-a (şi mai
puţin la clasa a IV-a), în lecţiile de consolidarea
cunoştinţelor. Consider că jocul a contribuit şi la stimularea
creativităţii, deoarece, aproape de fiecare dată, elevii
înşişi au formulat diferite probleme.
Rezultatele obţinute:
Am consolidat cunoştinţele predate la orele de matematică; s-au
format deprinderi de calcul oral rapid; s-a realizat, în mare, şi
un învăţământ diferenţiat, individualizat, a participat toată
clasa, antre-nându-i şi pe cei mai slabi elevi, integrându-i în
colectivitate, punându-le în faţă anumite situaţii - problemă,
redându-le încrederea în forţele proprii, au învăţat diferite
procedee de calcul; au găsit mai multe soluţii de rezolvare, au
reuşit să creeze probleme cu date reale din viaţa lor; a fost
mobilizată atenţia întregii clase, atât prin caracterul
atractiv, pe care îl prezintă jocul, cât şi prin necesitatea de
a fi urmărită desfăşurarea lui, s-a asigurat participarea mai
multor analizatori în recepţionarea cunoştinţelor, a dezvoltat
gândirea logică şi a accelerat formarea de calcul matematic
rapid, a prilejuit afirmarea unor trăsături de voinţă şi
caracter, curaj, îndrăzneală, perseverenţă.

Tot mă-ntreb şi tot răspund
Este un joc pe care l-am folosit numai în compunerea de probleme.
Am căutat ca prin asemenea modeste contribuţii la diversificarea
jocurilor folosite atât la matematică, cât şi la dezvoltarea
vorbirii, să asigur îndeplinirea obiectivelor didactice pe care mi
le-am propus.

Jocul perechilor
Noţiunea de pereche este fundamentată de punere în
corespondenţă a mulţimilor de obiecte, element cu element. El se
poate practica cu succes la începutul primelor lecţii care privesc
construcţia mulţimilor echivalentă cu o mulţime dată, folosind
denumirile de „tot atât”, „mai mult”, sau „mai puţin”.
Acest joc se desfăşoară la tablă sau se poate desfăşura şi
individual, după modelul echipei care lucrează la tablă.
Scopul acestui joc este de a consolida deprinderile de a recunoaşte
cu uşurinţă diferenţele între piese şi denumirea lor.

Jocul negaţiei
Acest joc se poate aplica la lecţia „diferenţa mulţimilor”.
Desfăşurarea cu succes a lecţiilor din această temă este de
neconceput fără cunoaşterea de către micii şcolari a negaţiei
logice, care trebuie să-i conducă în mod natural la formarea
mulţimii complementare a unei mulţimi date. Specificul acestui joc
în şcoala primară este că el se poate desfăşura între doi
elevi, care stau în aceeaşi bancă, elevi care pot forma o
echipă. Există atâtea echipe (perechi) câte bănci sunt în
clasă. De asemenea, o echipă (o pereche) de elevi lucrează la
tablă. Scopul acestui joc este de a face să se nască la copii
ideea negaţiei logice. Un elev iese la tablă şi alege o piesă
anumită şi cere tuturor celorlalţi copii să numească toate
atributele pe care nu le are. De exemplu: un elev alege un pătrat
mic, roşu, subţire. Un alt elev numeşte acele atribute care sunt
opuse celor enumerate: nu este mare, nu este dreptunghi, nu este
galben, nu este gros.

Jocurile numerice
Aceste jocuri se organizează pe echipe. O echipă poate fi
alcătuită din elevii aşezaţi într-un rând de bănci. Prin
aceste jocuri se urmăreşte în special dezvoltarea independenţei
gândirii elevilor, a spiritului lor de investigaţie şi de
consolidare a tehnicilor de calcul. Esenţa desfăşurării
jocurilor numerice în perioada predării operaţiilor cu numere
constă în enunţarea unei sarcini didactice care trebuie să fie
realizată de elevi în timpul jocului. Forma de activitate a
jocului o constutuie completarea simbolurilor matematice într-o
anumită poziţie matematică (egalitate, inegalitate etc.) numită
deschisă, adică o propoziţie a cărei valoare logică nu este
cunoscută decât după ce se cunoaşte simbolul care lipseşte sau
simbolurile care lipsesc.
Este indicat ca înainte de începerea jocului să se dea câteva
exemple simple de propoziţii matematice care sunt adevărate sau
false şi apoi să se treacă la câteva exemple simple, propoziţii
despre care nu se pot decide dacă sunt adevărate sau false.
Exemple de propoziţii: „Numărul trei este mai mic decât
patru.” (propoziţie adevărată)
Învăţătorul scrie pe tablă propoziţia: 3 + ? = 5. Întreabă
apoi clasa: Ce număr trebuie scris în locul întrebării, încât
să fie adevărată egalitatea?
În această formă de activitate, propoziţiile logice devin
elemente de joc. Elevii sunt stimulaţi să găsească şi să
înlocuiască simbolul necunoscut astfel încât propoziţia dată
să devină adevărată. Operaţiile care trebuiesc efectuate de
cele două echipe sunt aranjate în coloane şi scrise de
învăţător pe tablă înainte de începerea jocului.
Activităţile de completare se desfăşoară de cele două echipe
concomitent, fiecare elev vine la tablă şi completează câte un
rând la ultimul exerciţiu.
Activităţile de muncă independentă şi jocurile didactice se
desfăşoară de către elev, utilizând principiul competiţiei
(cine rezolvă mai repede şi mai bine).
Jocurile numerice predate în cadrul operaţiilor cu numere
prezintă avantaj pentru că pot fi variate, ţinând seama de
gradul de dificultate. Ele cer fantezie, capacitate de a cordona şi
de a realiza diferite sinteze ale operaţiilor cu numere.
Există mai multe tipuri de jocuri numerice simple:
• Jocuri pentru recunoaşterea semnelor de relaţie "", " ",
"" şi de relaţie;
• Jocuri pentru aflarea termenului necunoscut
• Jocuri bazate de construcţia liniilor şi coloanelor de cifre
numite şi jocuri matriceale.
Aceste jocuri stimulează independenţa gândirii copilului în
stabilirea cifrelor care sunt dispuse în linii şi coloane, având
anumite elemente date dinainte. Dacă numărul liniilor este egal cu
numărul coloanelor, jocul se numeşte pătrat magic.
Regula acestui joc este: suma numerelor de pe o linie este egală cu
suma numerelor de pe o coloană şi egală cu suma numerelor de pe
diagonala principală.
Într-un pătrat magic se dau anumite numere necunoscute şi se cere
să se completeze toate căsuţele cu numere, astfel încât suma
lor de pe o linie oarecare să fie egală cu suma numerelor de pe o
coloană oarecare şi cu suma numerelor de pe diagonală.

Completarea şirurilor
Uneori un simplu exerciţiu poate fi transformat într-un joc, dacă
este subordonat unui scop didactic şi este îmbinat cu elemente
distractive. Unele jocuri folosesc procedee de calcul mintal,
pornind de la un anumit suport scris în care se prevăd şi anumite
etape intermediare de calcul. Unul din jocurile care pot fi
efectuate în mod progresiv la toate nivelurile de învăţământ
este jocul de completare a şirurilor. Două echipe primesc pe cele
două părţi ale tablei două şiruri de numere, care nu cuprind
decât anumiţi termeni daţi la început. Fiecare elev trebuie să
deducă regula după care se obţine un termen al şirului, folosind
termenul precedent, analizând termenii şirului numerelor scrise pe
tablă. Elevul din echipă care ştie cum se află numărul
următor, iese la tablă şi îl scrie, fără să explice cum a
găsit rezultatul. După aprobarea învăţătorului (rezultatul
scris este corect), un alt elev va veni la tablă şi va scrie
numărul următor. Completarea şirului continuă până când
toată echipa a reuşit să completeze corect întregul şir. La
sfărşitul jocului, urmează enunţarea de către elevi a regulii
de recurenţă.
Aceste jocuri constituie un mijloc de a stimula creativitatea şi
independenţa gândirii elevilor. Ei trebuie să descopere cum se
obţine un termen al şirului folosind termenii anteriori,
activitatea care constituie de fapt mecanismul jocului.

Jocul pentru formarea unui număr
Pentru dezvoltarea gândirii creatoare şi a tehnicilor de calcul,
de un interes principal sunt jocurile de formare sau obţinere a
unui număr, utilizând o serie de numere date şi efectuând cu
aceste numere într-o anumită ordine operaţii, astfel încât să
se obţină ca rezultat numărul cerut sau afişat. Pentru
practicarea mai operativă a acestui joc, este necesar ca numărul
să fie scris pe tablă, iar numerele date trebuie să se scrie pe
anumite plăcuţe.

Completarea careurilor
Activităţile pentru acest joc trebuie bine organizate încă de la
începutul orei. Învăţătoarea scrie pe tablă, înaintea orei,
un tabel cu numere pe linii şi pe coloane.
O echipă este invitată să adune numerele care sunt scrise pe
fiecare linie şi să treacă rezultatele în dreptul liniei
respective, dar cealaltă echipă este invitată să adune numerele
pe coloane, înscriind rezultatele în respectiva coloană.
Controlul efectuării calculului se face constatând egalitatea
rezultatelor, care se obţin adunând numerele după ultima coloană
de către altă echipă. Învăţătorul va sublinia faptul că
aceeaşi sumă s-a obţinut pe două căi diferite, adunând
numerele pe linie de către o echipă şi pe coloană de către
altă echipă.
În cea de-a doua etapă a jocului, învăţătorul poate alege la
întâmplare 9 numere, lăsând elevilor libertatea de a le scrie
într-o ordine arbitră în căsuţe. O echipă va aduna numerele pe
coloane, cealaltă echipă va aduna numerele pe linii şi deşi
rezultatele parţial vor fi diferite, rezultatul final va fi
acelaşi. Elevii sunt solicitaţi să descopere dependenţe între
suma liniilor şi a coloanelor, prin efort propriu.