UTILIZAREA LEADERSHIPULUI ÎN CREȘTEREA CALITĂȚII MANAGEMENTULUI EDUCAȚIONAL

UTILIZAREA LEADERSHIPULUI ÎN CREȘTEREA CALITĂȚII MANAGEMENTULUI EDUCAȚIONAL
Ing. Palcuie Daniela
COLEGIUL ENERGETIC – RM. VÂLCEA

Educaţia are un rol crucial în transformarea societăţii, iar cei care o conduc reprezintă factori de bază ai acestei transformări. Schimbările dese şi uneori profunde în structura, conţinutul, conducerea domeniului educaţional au fost însoţite şi de actualizări conceptuale. Astfel, administrarea a devenit management educaţional, iar mai nou, leadership educațional. Leadership versus management este una dintre temele de actualitate din management. Deşi sunt diferenţe clare între manager şi leader, cea mai importantă constând în stilurile diferite de a motiva organizaţiile să-şi realizeze obiectivele, lucrurile nu sunt deloc simple deoarece mulţi manageri sunt și leaderi, astfel că dezbaterea este departe a se finaliza.
Este de necontestat faptul că un leadership și un management de calitate pot face diferenţa între organizaţiile educaționale care îşi desfăşoară activitatea în condiţii similare. Există, de asemenea, și recunoaşterea calităţii leadership-ului și managementului organizaţiilor educaționale care asigură cea mai bună posibilă educaţie a educabililor lor. În acest context, pregătirea personalului de conducere, îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar şi a celor care aspiră la aceste funcţii devine foarte importantă. Aceştia nu au beneficiat în formarea iniţială de o pregătire sistematică în domeniul managementului educațional, singurele modalităţi de formare fiind diverse cursuri de scurtă durată sau formarea / autoformarea la locul de muncă. Aceste modalităţi precum și puţina literatură de specialitate ce li se oferă, uneori incoerentă și inconsistentă, nu sunt suficiente pentru un leadership și un management performant în organizaţiile educaţionale preuniversitare.
Managementul educațional este un domeniu de studiu și de activitate care vizează modul de funcționare și conducere a organizațiilor educaționale. Domeniul nu are o definiție universal acceptată deoarece derivă dintr-o serie de discipline consacrate, precum sociologie, știinte politice, economie și management general.
Managementul educațional ar trebui să aibă în vedere mai ales scopul și obiectivele educației. Acestea fac subiectul unor dezbateri și dezacorduri perpetue, dar principiul racordării activităților și sarcinilor manageriale la scopurile și obiectivele instituțiilor de învățământ rămâne primordial. Aceste scopuri sau finalități oferă repere fundamentale în susținerea managementului instituțiilor de educație. Managementul vizează atingerea anumitor obiective educaționale. Dacă legătura dintre scop și management nu este clar definită, apare pericolul alunecarii în „managerialism”. Managerialismul pune mai curand accent pe eficiența managerului decât pe scopurile și obiectivele educației „Managementul nu are scopuri și valori supraordonate proprii. Aspirația spre eficiență poate fi misiunea managementului, dar aceasta se manifestă în realizarea obiectivelor definite de alții” Accentul pus pe scopul educațional este important, ceea ce nu înseamnă însă că toate obiectivele sau țintele sunt potrivite, mai ales dacă sunt impuse din afara școlii, de guvern sau de alte organisme oficiale.
Este esențial ca managementul să fie orientat spre atingerea obiectivelor educaționale, dar acestea trebuie să fie agreate de școală și de comunitate. Dacă managerii se limitează la implementarea inițiativelor externe, riscă sa alunece pe panta managerialismului. Managementul intern de succes necesită legături clare între valori, obiective, strategii și activități zilnice. Importanța obiectivelor și a scopurilor pentru managementul instituțiilor de învățământ este subliniată în majoritatea abordărilor teoretice. Totuși, există un oarecare dezacord cu privire la trei aspecte legate de stabilirea finalităților în educație:
valoarea obiectivelor formale;
susținerea obiectivelor organizationale sau ale celor individuale;
cum sunt stabilite obicetivele sau scopurile instituționale.

Obiectivele formale stabilite au uneori un grad mare de generalitate. De obicei, acestea presupun o fundamentare temeinică, dar, pentru că sunt adesea utopice, astfel de obiective oferă o bază inadecvată pentru activitatea managerială. Un obiectiv tipic stabilit la nivelul unei școli primare sau gimnaziale ar putea avea în vedere dobândirea abilităților și deprinderilor fizice, sociale, intelectuale și morale de către fiecare elev. Este lăudabil, dar o astfel de formulare impune limitări considerabile în orientarea deciziilor manageriale. Scopurile punctuale nu reușesc adesea să atingă același nivel de acord. Propunerea de a crește nivelul performanțelor într-un segment al curriculumului, ca, de exemplu, în literație sau în matematică, ar putea fi contestați de profesorii preocupați de implicațiile unui astfel de obiectiv asupra altor obiecte de studiu.
Tendința internațională spre management descentralizat a condus, în paralel, la un apel către manageri, personal și către alte părți interesate de a dezvolta o viziune distinctă pentru școlile lor, cu obiective specifice, clar articulate. Acolo unde organizațiile educaționale au o astfel de viziune, managerii eficienți pot să creeze legături între funcții și obiective pentru a asigura relevanță activității manageriale. În practică, însă, așa cum vom vedea mai târziu, multe „viziuni” sunt de fapt simple obiective educaționale generalizate ce derivă mai degrabă din imperative guvernamentale naționale și mai puțin dintr-o analiză de nevoi desfașurată la nivelul școlii.
Unele abordări ale managementului educațional sunt preocupate mai ales de obiectivele organizaționale, în timp ce alte modele accentuează obiectivele individuale. Între aceste două perspective se interpune o gamă de opinii, de la cele care susțin că obiectivele „organizaționale” ar putea fi impuse de lideri membrilor fără putere de decizie din cadrul școlii sau colegiului, până la cele care afirmă că obiectivele individuale trebuie sa se circumscrie unor teme specifice astfel încât organizația sa aibă relevanță pentru membrii săi și pentru părțile interesate. Una dintre probleme vizează posibilitatea incompatibilității dintre obiectivele individuale și cele organizaționale sau a orientării obiectivelor organizaționale spre anumite aspirații individuale. Este rezonabil să presupunem că cei mai mulți dintre profesori doresc ca școala sau colegiul în care lucrează să adopte politici concordante propriilor interese și preferințe.
Procesul de determinare a obiectivelor organizației se află în centrul managementului educațional. În unele contexte, obiectivele sunt stabilite de directorul unității de învățământ, cuparticiparea unui grup de colegi cu experiență și, eventual, a unui grup restrâns de reprezentanți ai comunității locale. În multe școli și colegii, însă, stabilirea obiectivelor reprezintă o activitate colectivă ce presupune implicarea unui comitet formal sau informal. Obiectivele școlilor și ale colegiilor sunt, în mod inevitabil, influențate de presiunile mediului educațional mai larg și conduc la întrebări despre viabilitatea „viziunilor” educaționale, așa cum s-a menționat mai sus.
Bibliografie:

Bush,T. , Leadership și management educațional.Teorii și practici actuale, Iași, Editura Polirom, 2015
Gavrilovici, O., Iosifescu S., Prodan, A, Management educațional, Iași, Editura CDRMO,2003