Programul „Dove. Ai încredere în tine” – 5 motive pentru care să îl implementați în clasa dumneavoastră
Dincolo de lecții, teste și evaluări, școala poate fi locul în care copiii și adolescenții își dezvoltă gândirea critică, încrederea în sine sau abilitățile de relaționare, prin programe educaționale informale. Aceste pot veni cu succes în completarea programei școlare, ajutându-i pe elevi să își formeze abilități esențiale pentru succes și pentru echilibrul emoțional.
Programul educațional „Dove – Ai încredere în tine” este un program educațional sprijinit de Ministerul Educației, adresat cadrelor didactice care doresc să încurajeze încrederea în sine și echilibrul emoțional al adolescenților. Inițiat în 2004, programul a sprijinit până acum peste 69 de milioane de tineri din întreaga lume și, din februarie 2021, a fost implementat și în școlile din România.
Programul constă în ateliere pe tema încrederii în propriul corp, dedicate elevilor cu vârste între 11 și 14 ani, având la bază resurse create cu ajutorul Centrului pentru cercetarea aspectului fizic. Aveți la dispoziție mai multe variante ale programului, putând alege să organizați un atelier cu o singură sesiune sau atelierul care cuprinde 3-5 sesiuni.
Beneficiile programului pentru elevii dumneavoastră sau 5 motive pentru care ar trebui să îl implementați în clasa dumneavoastră
Misiunea programului este de a încuraja încrederea în propriul corp în rândul adolescenților cu ajutorul instrumentelor validate științific. Studiile realizate în urma participării la program arată că sesiunile îi ajută pe tineri să:
- își identifice propriile puncte forte;
- își îmbunătățească starea emoțională, socială și fizică;
- înțeleagă influența rețelelor de socializare online asupra imaginii de sine;
- identifice și să evalueze critic standardele nerealiste de frumusețe promovate de mass-media;
- aibă mai multă încredere în ei înșiși în contexte sociale și școlare.
Cum puteți implementa programul în școala dumneavoastră
Dacă doriți să organizați atelierul în școala dumneavoastră, puteți descărca resursele de care aveți nevoie accesând link-urile următoare:
- Ghidul pentru profesori
- Prezentarea
- Fișe de lucru pentru elevi
- Materiale video
Alte resurse de care veți avea nevoie:
- Proiector cu sunet și tablă
- Flipchart și markere (opțional)
Ce este bine să știți despre organizarea programului în școala dumneavoastră:
- Orice cadru didactic poate implementa acest program, cu acordul profesorilor diriginți.
- Programul poate fi implementat la nivelul întregii școli, cu acordul directorului. Aflați mai multe detalii despre termenii acordului cu școala și diplomele pentru cadrele didactice participante la program trimițând un email la adresa de e-mail contact@aiincredereintine.ro sau la numărul de telefon 0747249522.
- Dacă este nevoie, programul poate fi implementat și online, prin intermediul unei platforme precum Zoom sau Teams.
- Vă puteți forma o imagine completă asupra programului descoperind perspectiva profesorilor din alte țări care au organizat atelierele în clasele lor, urmărind seria de materiale video disponibile pe site-ul programului.
Interes general | Toate disciplinele | Ştiri
Propus de: intuitext | 14.09.2021 11:52 | 11778 vizualizări
Aflați mai multe despre Dove Ai Incredere In Tine
intuitext | 11.01.2024
intuitext | 06.10.2023
intuitext | 21.09.2023
intuitext | 30.08.2023
Comentarii (5)
15.09.2021 01:37 angi_petrescu
BUNA ZIUA! SUNT INTERESATA DE PROGRAM SI MI S-AR PAREA CORECT,DEOARECE TEHNOLOGIA A EVOLUAT,CA LIMITA DE VARSTA SA COBOARE.EU AM ELEVI DE CLASA A-II-A -9 ANISORI .INCREDEREA IN SINE TREBUIE CULTIVATA DE LA VARSTA FRAGEDA .
17.09.2021 18:17 andam_mail
Buna ziua. Si eu as vrea sa particip.
22.09.2021 22:32 mymypop
Aș dori și eu să particip. Am scris un mail , dar nu am primit răspuns.
02.10.2021 10:42 boboc_luiza
Bună ziua! Aș dori mai multe informații despre program. MULȚUMESC
03.10.2021 22:14 sacalean
Bună seara! Aş dori să particip la acest program.
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.