ată câţiva paşi pe care ar fi bine să-i reţii în situaţia în care te simţi copleşit de teama de nereuşită:

Acţionează. Asta înseamnă să nu te laşi copleşit de o situaţie tensionată. Cu cât rămâi cuprins în spaimă, cu atât nu vei fi capabil să îţi revii. Şi atunci nu conteaza ce faci, atâta timp cât faci ceva pentru a scăpa de sentimentul de teamă.

Persistă. Organizează-ţi timpul şi materia de învăţat, fă un plan şi urmează-l chiar dacă uneori simţi că nu vei obţine rezultatul dorit. Concentrează-te pe etapele pe care le ai de traversat până la competiţie.

Fă-ţi un plan de rezervă. O modalitate de a reduce teama de nereuşită poate fi crearea unui plan de rezervă. Cu alte cuvinte, ce altă materie te atrage? La ce alt concurs ai vrea să participi? Dacă nu vei avea succes în ce îţi propui în prezent, ce altceva ai dori să faci?

O posibilă nereuşită nu înseamnă decât un pas din drumul pe care îl urmezi. Ai să fii surprins să descoperi câţi oameni de succes s-au confruntat cu nereuşite în drumul lor. Walt Disney, celebrul producător american de desene animate, a avut un eşec total cu prima sa producţie, fiind ridiculizat de un jurnalist pe motiv că nu are idei creative pentru producţia de film. În prezent, compania pe care a fondat-o are o cifră de afaceri de zeci de miliarde de dolari anual. Henry Ford, producător american de automobile, a trebuit să treacă peste două falimente până când a ajuns la succes, reuşind să revoluţioneze producţia industrială în SUA şi Europa.

Fii mai puţin exigent cu tine. Acordă-ţi şi momente de relaxare în care să nu faci nimic altceva decât să dai frâu liber imaginaţiei şi minţii tale. Doar aşa te vei putea concentra mai bine când te vei reapuca de învăţat.

Caută în orice experienţă pe care o trăieşti acel grăunte de cunoaştere pe care îl poţi obţine. Competiţia înseamnă o oportunitate de a câştiga cunoştinţe, nu doar de a câştiga un premiu sau o diplomă. Cu cât te vei concentra mai mult asupra abilităţilor şi cunoştinţelor pe care le obţii în timpul pregătirii pentru concurs, cu atât mai bune vor fi rezultatele tale.

Vorbeşte cu cineva apropiat despre temerile tale. Multă lume a trecut prin asemenea stări cel puţin o dată. Numai aşa vei afla strategii prin care şi alţii au reuşit să treacă şi să accepte nereuşita în viaţa lor.

Principala greşeală pe care o fac persoanele care se lasă copleşite de teama de nereuşită este că iau nereuşita ca pe ceva personal. O persoană care a avut un un rezultat slab nu va fi caracterizată pentru totdeauna în funcţie de acel rezultat. Nereuşita se referă la comportament, aşteptări şi rezultat. Nu este o caracteristică de personalitate.

Motivaţia şi recompensele

Recompensele au rolul de a motiva o persoană să persevereze în activităţile pe care le desfăşoară. Ţie ce activităţi îţi fac plăcere? Care sunt primele 3 care-ţi vin rapid în minte? Poate lectura, jocurile pe calculator, pictura sau poate dezlegarea problemelor de logică şi matematică ori dansul, muzica sau poate sportul?
Găseşte pentru activităţile pe care le preferi tipurile de recompense care te motivează cel mai mult: recompensele sociale (lauda, zâmbetul, complimentele), recompensele materiale (o carte, un cadou, o prăjitură, bani).
Unora dintre copii li se promit diverse recompense pentru participarea la olimpiadă. Pe măsură ce se califică într-o etapă mai bună, cu atât recompensa este mai mare. În această situaţie, motivaţia lor este externă, pentru că sursa recompenselor vine de la alte persoane. În cazul în care plăcerea de a învăţa şi de a aprofunda un domeniu îi determină pe unii copii să îşi dorească să participe la olimpiade din proprie iniţiativă, atunci motivaţia este internă.
Motivaţia ta este de natură internă sau externă? Atunci când ai reuşit să obţii un rezultat bun într-o competiţie, cum ai fost recompensat? Ce te mulţumeşte mai mult recompensa socială sau cea materială? Indiferent de răspunsuri, nu uita: pe măsură ce obţii rezultate mai bune, recompensa va fi mai mare. Nu neapărat pe moment şi nu obligatoriu în bani. În timp, poţi culege roade nebănuite.

Subiectele sunt foarte bine întocmite. Aș mai adăuga câteva considerații de ordin general, în special cu referire la ceea ce îi poate motiva pe elevi.
Una dintre cele mai vechi istorisiri legată de motivaţie şi recompense povesteşte despre un măgar care nu vroia să se urnească din loc. Cu toţii cunoaştem că aceste animale sunt foarte încăpăţânate, însă acestui măgar i-a venit de hac inventivitatea stăpânului său. De fiecare dată, bărbatul avea pregătit pentru măgar fie o nuia, fie un morcov şi aşa, măgarul a început să-şi asculte stăpânul.

Oare ce l-a făcut pe măgar să se schimbe: morcovul sau nuiaua? Recompensa sau motivaţia?

Pe tine, ce te determină să participi la olimpiade?

Motivele pentru care participi la olimpiadă pot fi foarte diferite faţă de cele ale altor copii: poate ţie îţi place materia respectivă, alţi copii poate sunt forţaţi de către părinţi ori profesori să participe la concursuri şcolare sau poate că li s-a promis o recompensă foarte mare.

Iată câţiva factori care te pot ajuta să-ţi dai seama de motivele pentru care participi la olimpiade:
- Factori individuali. Unii copii iubesc competiţia şi fiecare rezultat obţinut îi stimulează să înveţe şi mai mult, să se informeze continuu în domeniul respectiv, dorind să afle cât mai multe lucruri despre ceea ce le face plăcere. În plus, rezultatele foarte bune la olimpiadele internaţionale le pot asigura burse de studiu la cele mai bune universităţi din lume, ceea ce este foarte motivant.
Alţi copii moştenesc de la părinţii lor o predispoziţie pentru o anumită materie sau o curiozitate a cunoaşterii pentru un anumit domeniu. În acest caz, a participa la olimpiadă reprezintă pentru ei o modalitate de a pune în valoare aptitudinile pe care le-au moştenit.
Indiferent dacă motivaţia de a participa la olimpiadă ţine de nevoia ta de competiţie, de cunoaştere mai aprofundată sau de o moştenire de familie, participarea la un concurs îţi va îmbogăţi experienţa şi personalitatea. Dacă-ţi place să participi la olimpiade, cu siguranţă ai avut parte şi de plăcerea de a experimenta emoţiile create de situaţia de competiţie. Adrenalină la cote maxime, nu?

- Factori familiali. Părinţii pot să aibă aşteptări destul de ridicate faţă de rezultatele obţinute la şcoală. De aceea, performanţa devine o cerinţă a familiei faţă de copil, în schimbul căreia părinţii oferă fie condiţii mai bune pentru studiu şi pentru pregătirea dinaintea unei competiţii, fie recompense materiale. În acest caz, participarea la olimpiade nu este neapărat o iniţiativă a copilului, însă motivaţia lui poate creşte dacă materia respectivă se potriveşte cu propriile abilităţi şi interese.

- Factori de mediu. În această categorie intră posibilităţile financiare şi sprijinul din partea părinţilor, cursurile extraşcolare pe care le-ai urmat şi experienţele pe care le-ai avut. În plus, atitudinea cadrelor didactice faţă de participarea la competiţii, organizarea concursurilor în cadrul şcolii la care înveţi, precum şi sursele de informaţie la care ai acces îţi pot influenţa motivaţia de a participa la olimpiade.

- Factori sociali. Participarea la o competiţie şi obţinerea unor rezultate bune reprezintă o modalitate prin care poţi obţine recunoaştere socială, acceptare şi admiraţie din partea celor din jur. Acest lucru poate motiva destul de mult un copil să muncească pentru a obţine performanţă. De asemenea, copiii cărora profesorii le confirmă că pot face faţă unei competiţii sunt mult mai motivaţi să participe la olimpiadă.

Pentru a transforma curriculumul oficial în învățare efectivă la nivelul unui grup concret de elevi, este necesară o proiectare didactică atentă care să găsească acele contexte potrivite prin care rezultatele învățării listate în programă să devină reale în cazul fiecărui elev, în funcție de particularitățile sale de învățare.

Proiectarea didactică este, așadar, o activitate căreia profesorul trebuie să-i acorde o importanță deosebită. Proiectarea pe unități de învățare tinde să înlocuiască proiectarea pe lecții. Avantajele proiectării demersului didactic pe baza unităților de învățare sunt multiple:

programa școlară nu mai este o listă aproape nesfârșită de conținuturi care trebuie tratate separat, în lecții individuale pentru care ar trebui eventual să concep fișe de lucru cu exerciții banale care nu aduc mari beneficii elevilor și pot deveni chiar plictisitoare, atât pentru profesor, cât și pentru elev, conținuturile sunt grupate în jurul unei teme, ajută la formarea unor aptitudini concrete (situarea în spațiu, realizarea unui pliant/ afiș/ program etc., scrierea unui email…), utile în viața cotidiană, deci limba franceză devine mult mai relevantă și interesantă pentru elevi;
de asemenea, conținuturile fiind grupate pe unități de învățare tematice, am o perspectivă mai clară asupra legăturii dintre ele, aspect valabil și pentru elevi, și asupra a ceea ce trebuie realizat într-un an școlar, ce competențe trebuie dezvoltate sau formate;
unitatea de învățare se realizează pe o perioadă mai mare de timp decât o lecție, fiind vizat un interval mai mare de timp pentru o temă majoră, am în mai mare măsură posibilitatea unor abordări diferențiate, individualizarea învățării în raport cu ritmul de învăţare pe care îl au elevii.

Aspecte ce ar fi trebuit urmărite/atinse: cerințele evaluării, proiectarea și pregătirea evaluării, elaborarea instrumentelor de evaluare și asigurarea calității evaluărilor. Evaluarea nu poate fi văzută ca o parte distinctă a procesului de învățare. Elevul devine parte a propriei formări, pe care o observă și o analizează, ținând mereu cont de propriile obiective. Instrumentele alternative integrează evaluarea într-un proces coerent, unitar de învățare și sunt necesare în cadrul orelor de limba română. Nevoia unei evaluări formative a venit din abordarea constructivistă a educației, conform căreia învățarea este un construct individual dependent de context și de experiențele de învățare.

Partea teoretică a fost expusă cu rigoare și coerență. Partrea aplicativă (exemplificarea) este de un real folos celor care doresc să folosească această metodă. Jurnalul reflexiv reprezintă un dialog al elevului purtat cu sine însuşi, din careînvaţă despre propriile procese mentale. Prin această metodă alternativă se urmăresc: autoreglarea învăţării (prin examinarea atitudinilor, a dedicaţiei şi a atenţiei; concentrate în direcţia depăşirii unei sarcini de învăţare); controlarea acţiunilor desfăşurate asupra sarcinii de învăţare (prin analiza planificării, a demersurilor metodologice de rezolvare a sarcinii şi a rezultatelorobţinute); controlarea cunoaşterii obţinute (prin analiza noţiunilor asimilate, a lacunelor înregistrate şi a cauzelor acestora).