Limbajul e definit ca „procesul de comunicare între oameni prin mijloacele limbii” .
Până la intrarea în şcoală, atât în grădiniţă, cât şi în familie, precum şi în activităţile libere de joc, împrejurările în care copiii exersează verbalizarea în mod liber sunt frecvente. Copilul foloseşte vorbirea în fiecare zi, în fiecare clipă a vieţii sale pentru elaborarea şi comunicarea propriilor gânduri, pentru formularea cerinţelor, trebuinţelor, a bucuriilor şi necazurilor, în organizarea vieţii şi activităţii lui. Însuşindu-şi limba copilul dobândeşte mijlocul prin care poate realiza comunicarea cu cei din jur în forme superioare.
Până la vârsta de 6 ani, copilul se găseşte în relaţii apropiate cu părinţii şi cu ceilalţi membri ai familiei. Odată intrat în şcoală aceste relaţii se lărgesc şi se complică. El posedă însă un limbaj mult mai sărac, de aceea nici reflectarea senzorială nu poate atinge un nivel egal cu cel al adultului.

Activitatea didactică de bună calitate constituie un suport pentru progresul constant al copilului în plan psihic și social. Copilul îsi va dezvolta potențialul nativ în măsura în care școala va reuși să îl identifice corect, să îl cultive, dar nu va omite să se implice în modelarea influențelor care nu aparțin orei de curs.
Educația este o acțiune la care își dau concursul școala, familia, întreaga societate. Colaborarea între toți factorii educaționali, în primul rând între școala și familie este stringentă.
Școala nu-și poate realiza pe deplin sarcinile, dacă nu cunoaște condițiile familiale de muncă și viață ale copiilor.
Parteneriatul între școală și familie și-a demonstrat eficiența pretutindeni unde a fost aplicat, dacă s-au respectat anumite condiții de realizare a acestuia:

În contextul afirmării paradigmei curriculumului, sănătatea constituie o sursă importantă pentru obiectivele educației, ”căreia trebuie să i se dea întâietate în programul școlii1”. Exprimă o cerință fundamentală a elevului, angajată în mod special în domeniul igienei învățării.
"Sănătatea nu este numai o problemă individuală,ci privește întreaga societate. Sanatatea nu este totul, dar fără sănătate totul este nimic." (Schopenhauer)
Această componentă a unei vieți raționale vizează păstrarea unei stări de sănătate fizică și mentală si asigurarea dezvoltării normale a organismului. Ea presupune asimilarea de către elevii cu CES a unor cunoștințe igienice de bază și formarea unor priceperi și deprinderi privind păstrarea sănătății individuale și colective, alimentația rațională, prevenirea îmbolnăvirilor, cunoașterea unor semne de boală, evitarea abuzului de medicamente, stabilirea unui echilibru între efort și odihnă. Respectarea normelor igienico-sanitare contribuie la perfecționarea vigorii fizice, a facultăților intelectuale și morale ale elevului cu dizabilități, la creșterea capacității sale de adaptare.

Evaluareareprezintă o componentăfundamentală a procesului de învăţământ, statutuleiîncadrulacestuiafiindreconsiderat, mai ales înultimeledecenii, datoritănumeroaselorcercetări, studii, lucrări elaborate pe aceastătemă. Evaluareaşcolarăesteperceputăastăzi ca fiind organic integratăînprocesul de învăţământ, avândrolul de reglare, optimizare, eficientizareaactivităţilor de predare-învăţare.
Pentru a identificarăspunsuriadecvate la aceastăîntrebareestenecesarsă ne orientămreflecţiaasuprametodelor, tehnicilorşiinstrumentelor pe care le valorificămîncadruldemersuluievaluativ, astfelîncâtşiacesta (nu numaiactulpredăriişi al învăţării) să se poatăcaracterizaprinatributele: atractiv, incitant, stimulativ, eficient.
Lucrările de specialitate, studiileîndomeniupropun un inventardiversificat de metodemoderne de evaluare, fărăniciointenţieînsă de a elimina din aria metodologică a evaluăriimetodeletradiţionale, clasice.

Educaţia este una din funcţiile esenţiale şi permanente ale societăţii, care este
realizată deopotrivă de către părinţi, cadre didactice, grupul de prieteni, instituţii:
grădiniţă şi şcoală, cluburi sportive, organizaţii culturale, mediul ambiant, animat
şi neanimat, etc. Dintre toţi aceşti factori educativ, cadrele didactice din
învăţământul preşcolar, reprezintă prima verigă socială cu răspundere formativă
a viitorilor cetăţeni, având o misiune de maximă importanţă: educarea copiilor
preşcolari.
Cadrul didactic acţionează asupra personalităţii în formare a acestora,
direcţionând şi oferind modele. În scoala, împlinirea misiunii profesionale se
împleteşte cu personalitatea, cu profilul general – uman al fiecărui profesor.

În activitatea integrată se îmbrăţişează metode de predare – învăţare – evaluare a cunoştinţelor îmbinând diverse domenii în constituirea deprinderilor şi abilităţilor școlare.
Procesul instructiv – educativ pe care îl desfăşurăm în școală permite fiecărui cadru didactic punerea în valoare a propriei experienţe didactice prin activităţi educative cu caracter integrat şi cu o abordare complexă a conţinuturilor.
Se impune, aşadar, ca procesul educaţional să fie educativ interdisciplinar, complex, să-i stimuleze pe elevi în vederea asimilării informaţiilor.
Elevii participă, se implică atât efectiv cât şi afectiv prin antrenarea unor surse variate (experienţe, exersarea analizatorilor, învăţarea prin descoperire).
Integrarea ia ca referinţă o idee sau nu principiu integrator care transcede graniţele diferitelor discipline şi grupează cunoaşterea în funcţie de noua perspectivă, respectiv tema.

Activităţile extracurriculare sunt activităţi complementare activităţii de învăţare realizată la clasă, urmăresc lărgirea şi adâncirea informaţiei, cultivă interesul pentru diferite ramuri ale ştiinţei, atrag individul la viaţa socială, la folosirea timpului liber într-un mod plăcut şi util, orientează elevii către activităţi utile care să întregească educaţia şcolară, contribuind la formarea personalităţii. De aceea, şcoala trebuie să fie deschisă spre acest tip de activitate care îmbracă cele mai variate forme.
Realizarea lor presupune alegerea din timp de către cadrul didactic a resurselor, a materialelor, a destinațiilor, abordarea creatoare a temelor şi, nu în ultimul rând, măiestrie pedagogică şi dragoste pentru copii.

Proceselesenzorialeşimotricitateafinăîncepsă se formezeînetapapreşcolară, înjurulvârstei de 3-4 ani, şisuntextrem de importantepentruviitoareadezvoltare a copilului. Este perioadaîn care trebuiesă fie încurajatcontinuusăexplorezemediulînconjurător, să-şidezvoltesimţurileşiîndemânarea, aspecte care îlvorajutasă se descurce la şcoalăşiapoi, maitârziu, înviaţă.
Sensibilitateaauditivăşiauzulfonematic se dezvoltămai ales înprocesulcomunicăriiverbale, înprocesul de învăţare a unorcântecesaupoezii.
Dacăpână la aceastăvârstăcopiii au ascultatmai ales cântecelealese de părinţi, acumeiîşimanifestăpreferinţelepentruanumitecântecesauritmurişichiarreuşescsă le cântesausă le fredonezepăstrândliniamelodică. Acestfapt se datoreazădezvoltăriiauzuluimuzical.

Agresivitatea ia naștere din nevoia de apărate sau de delimitarea a spațiului personal, pentru a putea ști cine ești, pentru a te putea diferenția; agresivitatea mai ia naștere și din sentimentul de nesiguranță sau de pericol. Fenomenul bullying poate fi prezent în orice tip de comunitate, în grupuri sociale, unde persoanele interacționează unele cu altele: la școală, la locul de muncă, în familie, în cartiere, în biserică, în mass-media chiar între țări etc. Se creează astfel o stare de conflict, care nu poate fi depășită decât dacă se conștientizează existența fenomenului. Reprimarea agresivității e cea care conduce la manifestarea ei în forma violentă-bullyin; acesta poate duce și la blocarea creativității, a libertății de mișcare, a spontaneității sau chiar la îmbolnăvire. Toate acestea fac parte din fenomenul de bullying, care a luat amploare, de la an la an și în România, la fel ca și în alte țări!

n perioada contemporană reforma conţinuturilor învăţământului românesc a creat cadrul unor transformări la nivelul curriculumului, între care se distinge perspectiva interdisciplinară.
Societatea în care trăim şi în care vor trăi copiii pe care îi pregătim are nevoie de oameni care să gândească interdisciplinar, care să treacă cu uşurinţă de la un domeniu la altul. Un învăţământ interdisciplinar poate să-i ajute pe copii să dobândească o privire de ansamblu asupra vieţii şi universului, să asimileze mai temeinic valorile fundamentale şi să distingă mai uşor scopurile de mijloace.