În perioada școlarității, relațiile între profesor și elev constituie elementul fundamental. Această relație exprimă în fond chintesența procesului pedagogic, unde factorul de răspundere și conducător este profesorul.
Între profesor și elev are loc un dialog permanent, intelectual și moral. Atitudinea afectivă a profesorului față de elevi îl ajută să se apropie de lumea lor spirituală pentru a înțelege trăirile, frământările, problemele cu care aceștia se confruntă.

Problematica educaţiei dobândeşte în societatea contemporană noi conotaţii, date mai ales de schimbările fără precedent din toate domeniile vieţii sociale.Educaţia depăşeşte limitele exigenţelor şi valorilor naţionale şi tinde spre universalitate, spre patrimoniul valoric comun al umanităţii. Un curriculum unitar nu mai poate răspunde singur diversităţii umane, iar dezideratul educaţiei permanente tinde să devină o realitate de necontestat.
Procesul educational presupune si forme de munca didactica complementara activitatilor obligatorii. Ele sunt activitati extracurriculare si se desfasoara sub indrumarea atenta a educatoarelor. Astfel, fără a nega importanţa educaţiei de tip curricular, devine tot mai evident faptul că educaţia extracurrriculară, adică cea realizată dincolo de procesul de învăţământ, îşi are rolul şi locul bine stabilit în formarea personalităţii tinerilor.

„Ca și scrisul, cititul este un mod de a protesta împotriva insuficințelor vieții, un mod de a trăi viețile multiple pe care am fi dorit să le avem, când de fapt nu dispunem decât și abia de una sigură.” (Mario Vargas Llosa – Elogiul lecturii și ficțiunii – discursul de acceptare a premiului Nobel pentru Literatură, 2010).
Într-o lume invadată de mijloace electronice, lectura unei cărţi reprezintă una din plăcerile vieţii care ne permite să evadăm în orice colț al lumii.
Există studii care sugerează faptul că lectura poate improviza starea de bine şi poate contribui la prelungirea vieţii. În cadrul acestora s-a demonstrat faptul că lectura reduce stresul prin distragerea de la grijile zilnice.
Mai mult, cititul ajută la construirea unor rezerve cognitiv-procesuale ce pot compensa pierderile celulare la nivelul creierului cauzate de înaintarea în vârstă şi de anumite boli asociate acesteia. În lumina celor spuse, lectura trebuie privită nu numai ca o capacitate a oamenilor de a descifra şi folosi informaţiile tipărite, ci şi ca o abilitate de viaţă, ca un comportament ce contribuie la menţinerea şi îmbunătăţirea stării de sănătate şi ale echilibrului mental.

Copiii cu deficienţe medii, cu dificultăţi de învăţare şi tulburări de limbaj, cu tulburări socio-afective sau comportament sunt integraţi în şcolile de masă unde pot beneficia de servicii educaţionale de sprijin.” (OMEC nr. 4653/ 2001). Profesorul itinerant și de sprijin este persoana specializată în activităţile educative şi recuperatorii adresate copiilor integraţi în învăţământul de masă. El poate fi angajatul unei şcoli speciale, al unui centru şcolar sau chiar angajatul unei şcoli de masă.
Atribuţiile cadrului didactic de sprijin sunt multiple și adesea covârșitoare: colaborează cu comisia internă de evaluare continuă din şcoală/ centrul de resurse; colaborează cu întregul corp profesoral al unităţii de învăţământ în care este înscris copilul/ elevul; elaborează şi realizează planul de intervenţie personalizat şi adaptarea curriculară în parteneriat cu cadrele didactice de la grupă/ clasă; colaborează cu cadrele didactice de la grupa/ clasa în care sunt elevi cu cerinţe educative speciale; realizează evaluarea periodică a elevilor cu CES; consiliază familiile copiilor/ elevilor care beneficiază de serviciile de sprijin si colaborează cu acestea – lucruri enorme ca solicitare fizică și psihică a unui singur om!

Învățământulprimareste o treaptăimportantășiresponsabilăîncadrulsistemului de învățământ. El constituietemeliaincluderiicopiluluiînactivitateaasiduășiordonatădintr-o colectivitate de semeni , care estemereuînschimbareșipresupunecompetitivitate.
Școalaîlînvață pe copilsă se situezeprintresemeni ,să se obișnuiască cu anumitecerințeșirealitățisociale. Dar educațiaînfamilieconstituie prima școală a copilului, parteaceamaiimportantă a pregătiriiluipentru oviațasocialăactiva. Familia trebuiesă fie prima instituțiesocială care se preocupă de asigurareacondițiilornecesaredezvoltăriinormale a copilului. Școalașifamilia sunt ceidoipoli de rezistență ai educației , care contribuieprinmijloacespecifice la formareatinerilor.

Trecerea bruscă la o altă modalitate de interacțiune educațională, fără o pregătire prealabilă are efecte pe termen lung negative, însă pe termen scurt și într-o situație de criză, cum este cea în care ne aflăm, pare a fi o soluție corectă pentru a asigura continuitatea și stabilitatea în procesul educațional.
Prin suspendarea cursurilor față-în-față, sistemul de învățământ romanesc s-a reorientat către practici noi de comunicare și de cooperare prin care să asigure continuitatea învățării și funcționarea organizațională. Adulți cat și copii sunt în situația de a descoperi noi moduri de conectare socială și de continuare a activităților profesionale, sociale, culturale, ludice și de petrecere a timpului liber; în acest sens, utilizarea noilor tehnologii a luat o amploare de neimaginat în urmă cu câteva luni.

A învăța să cooperezi reprezintă o competență socială indispensabilă în lumea actuală și care trebuie inițiată de la cele mai fragede vârste. Indiferent de sintagma preferată, fie învățare prin cooperare, învățarea colaborativă – avem în vedere aceeași realitate, adică o situație de învățare în care copiii lucrează împreună, învață unii de la alții și se ajută unii pe alții. În acest fel, prin interacţiunile din interiorul grupului îşi îmbunătăţesc atât performanţele proprii, cât şi ale celorlalţi membrii aigrupului.
Rezultatele cercetărilor arată, că acei copii care au avut ocazia să înveţe prin cooperare, învaţă mai repede şi mai bine, reţin mai uşor şi privesc cu mai multă plăcere învăţarea şcolară. Prin accentul pus deopotrivă pe competenţe sociale, metodele de învăţare prin cooperare îi ajută pe copii să relaţioneze şi să-şi dezvolte abilităţile de a lucra în echipă. Copiii se familiarizează cu diferite roluri.

Instrumentele TIC oferăresurse la toatenivelurile – curriculum șipracticădidactică, formareacadrelordidactice, dezvoltareainstituțiilorșcolare, politicieducaționalesauadministrareasistemului de învățământ. Utilizareanoilortehnologiioferă un răspuns social la cerereacrescândă de educație, la nevoia de diversificareșisofisticare:
• conținuturileutilizate: suporturișimaterialedidactice, elementedidacticedezvoltatedoar pe suport electronic, programemodulare, conținuturiadiacente, complementare, alternative, discipline noi;
• proceduri de evaluare: teste adaptive șistandardizateautomatizate cu feedback imediat;
• proceduri de management instituțional: gestionareaelevilor, înscrieri online, selecțiașicertificareaelevilor pe bază de portofolii de activitate;

Instrumentele TIC oferăresurse la toatenivelurile – curriculum șipracticădidactică, formareacadrelordidactice, dezvoltareainstituțiilorșcolare, politicieducaționalesauadministrareasistemului de învățământ. Utilizareanoilortehnologiioferă un răspuns social la cerereacrescândă de educație, la nevoia de diversificareșisofisticare:
• conținuturileutilizate: suporturișimaterialedidactice, elementedidacticedezvoltatedoar pe suport electronic, programemodulare, conținuturiadiacente, complementare, alternative, discipline noi;
• proceduri de evaluare: teste adaptive șistandardizateautomatizate cu feedback imediat;
• proceduri de management instituțional: gestionareaelevilor, înscrieri online, selecțiașicertificareaelevilor pe bază de portofolii de activitate;

Există o sursă a eșecului matematicii școlare: greșeala de a crede că, la matematică se educă elevul furnizându-i „instrumente” cu utilizări precise. Regulile de folosire a „instrumentelor” pot fi deprinse relativ ușor iar valoarea loc educațională este derizorie. Însă lucrurile nu stau chiar așa. Aritmetica și geometria dispun de resurse bogate de dezvoltare a capacității copilului de a se mira, de a se întreba, de a-și imagina răspunsuri, de a tatona diferite căi de rezolvare, de a stabilii punți de legătură cu înțelegerea naturii, a limbajului, a istoriei și geografiei. Dar totul trebuie să se bazeze pe dezvoltarea propriei sale curiozități, în așa fel încât ele să accepte ca unică răsplată bucuria, plăcerea de a înțelege prin pași mărunți câte ceva din lumea care îl înconjoară și de a se înțelege pe sine.