Învăţarea socială reprezintă o achiziţie a cunoştinţelor şi a deprinderilor care rezultă din observarea directă sau indirectă a comportamentului semenului. Termenul “social” caracterizează natura procesului de învăţare, nu conţinutul posibilelor achiziţii; el arată că achiziţia se efectuează sub efectul mediului înconjurător, mai degrabă social decât fizic.
Teoria învăţării sociale reprezintă o abordare foarte influentă în psihologie, ce explică procesele prin care: se achiziţionează un comportament sau o secvenţă de

Nu cred că există ceva mai important decât conservarea naturii, cu excepţia supravieţuirii omului şi aceste două noţiuni sunt atât de strâns legate încât e greu sa le desparţi.
Dezvoltarea industrială din ultimele decenii a adus nu doar progres şi bunăstare, dar a venit şi cu nişte costuri, în special de mediu, care ne afectează viaţa şi sănătatea. De aceea, consider că este important să ţinem cont permanent de impactul acţiunilor noastre asupra mediului înconjurător, asupra sănătăţii noastre, în ultimă instanţă. Fiecare om trebuie să conştientizeze şi să-şi asume responsabilitatea privind impactul pe care viaţa lui o are asupra vieţii planetei şi asupra vieţii celorlalţi.

Şcoala este una din instituţiile centrale ale comunităţii, are roluri specifice dar nu poate funcţiona şi nu se poate dezvolta fără a ţine cont de specificul comunităţii în care funcţionează.
Dacă şcoala are iniţiativa organizării unor forme de parteneriat relevante pentru comunitate atunci, este posibil ca diverşi parteneri să se alăture activităţilor iniţiate de către şcoală.
Parteneriatul şcoală – familie reprezintă o problemă actuală importantă.
Factorii de bază care ajută copilul în desăvârșirea propriei educaţii sunt şcoala şi familia. Funcţia educativă a familiei constă în formarea priceperilor, deprinderilor de viaţă, sentimente. Rolul familiei este important în dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, intelectual, moral si estetic. Şcoala, alături de familie, influenţează, prin condiţiile concrete în care se desfăşoară procesul de învățământ, personalitatea copilului.

Dezvoltarea corectă a copilului începe din familie, părinții având un rol de bază în acest proces de lungă durată. Comunicarea permanentă și atenția pe care mămicile și tăticii trebuie să le ofere din plin celor mici vor fi abordate neapărat într-o manieră constructivă, încă de la naștere. Relația sănătoasă părinte-copil și educația pozitivă pot deveni realitate cu răbdare, iubire și cu cât mai multe informații în ce privește interacțiunea cu micuțul.
Copiii părinţilor implicaţi în educaţia lor de acasă sunt mult mai motivaţi să obtină rezultate bune şi au o atitudine pozitivă la adresa şcolii şi procesului educaţional. Iar ulterior se bucură de mai mult succes în viaţă. Misiunea de educaţie a copiilor nu se află doar în mâinile şcolii. Părinţii trebuie să înţeleagă că şi înainte de grădiniţă există o şcoală numită ACASĂ, locul în care un copil învaţă etica de bază şi conduita primară de viaţă.

Fenomenul violenței asupra copilului rămâne unul ascuns și subraportat, un fenomen ce afectează mai ales copii din grupurile vulnerabile, dar căruia îi cad victime copii din toată societatea. De cele mai multe ori, datele statistice surprind manifestările cele mai violente și cazurile cele mai dramatice ale violenței cu victime copii.
Nivelul scăzut de educație, sărăcia, lipsa de informații cu privire la drepturile copilului, protecția copilului și metodele alternative de creștere și educare a copiilor – sunt doar câțiva dintre factorii de risc pentru apariția de comportamente cu impact negativ asupra dezvoltării copiilor, comportamente ce reprezintă grave încălcări ale prevederilor Convenției Drepturilor Copilului.

Comunicarea între copii în grădiniță și dintre oameni se realizează cu ajutorul limbajului, care este : ,,o formă specifică de activitate umană”, iar însușirea lui se realizează treptat, începând cu cea mai fragedă vârstă.
Grija pentru dezvoltarea vorbirii corecte, frumoase la copii trebuie să constituie o preocupare permanentă a părinților și educatoarelor, încă de la începutul formării limbajului. Trebuie să menționam, că nu este vorba aici numai de un aspect formal, exterior, deoarece de corectitudinea și expresivitateta limbajului depinde în mare măsură posibilitatea copilului de a reda exact toate nuanțele gândurilor și sentimentelor sale. La vârsta preșcolară se realizează o dezvoltare intensă a limbajului sub toate aspectele sale. Copiii își însușesc progresiv limba și tehnica vorbirii pe baza imitării modelelor de vorbire ale celor care se ocupă de creșterea și educația lor.

Interesul copiilor pentru miscare , jocuri ,cant este foarte mare la aceasta varsta. Do-rinta lor are la baza cauze de ordin fiziologic. Cert este faptul ca toate tipurile de jocuri desfasurate in aer liber au drept scop pe langa calirea organismului si intarirea sanatatii si dezvoltarea armonioasa a personalitatii, prevenirea localizarii unor atitudini vicioase, cresterea capacitatii intelectuale, crearea unei bune dispozitii.
Jocul este considerat principala modalitate de realizare a sarcinilor si obiectivelor didactice, venind in ajutorul cadrelor didactice . El este o lume a copiilor, a oamenilor mari, deoarece tuturor le este necesara deconectarea pe care jocul le-o ofera.

În precizările conceptuale şi caracteristicile comunicării pedagogice se face o incursiune în tipurile de comunicare, subliniindu-se că procesul de predare-învăţare este o formă specifică de comunicare, ce întruneşte toate caracteristicile modelului oferit de teoria comunicării. Comunicarea didactică se particularizează prin anumite trăsături conferite de scopul propriu al activităţii instructive-educative, de caracteristicile individuale şi de vârstă ale elevilor şi de mediul psihosocial.
Într-o definire mai concludentă, comunicarea didactică este un transfer complex, multifazial şi prin mai multe canale al informaţiei între două entităţi (indivizi sau grupuri) ce-şi asumă simultan şi succesiv rolurile de emiţători şi receptori semnificând conţinuturi dezirabile în contextul procesului instructiv-educativ .

Termenul de gândire critica semnifica pentru multi educatori o gândire de nivel superior – „superior” referindu-se, de obicei la pozitia ocupata în taxonomia abilitatilor cognitive a lui Bloom. Pentru altii (în special membrii catedrelor de filosofie din universitati) gândirea critica semnifica, de obicei, deprinderile de gândire logica si de argumentare care îi fac pe studenti sa citeasca cu atentie, sa analizeze si sa scrie cu claritate.
Gândirea critica implica procese de gândire complexe care încep cu informatii si se termina cu luarea de decizii.

Copilul este o fire plăpândă şi firavă, iar pentru a-i înlesni drumul spre cunoaştere trebuie folosită o cale care să-i placă, să-l relaxeze, să-l distreze. Singura modalitate care să-i satisfacă aceste preferințe este jocul. Pentru copii, jocul este ocupaţia preferată, cea mai captivantă, care îi însoţeşte peste tot, încă de la naştere. Aceasta reprezintă un mijloc important de manifestare a spiritului uman.
Jocul şi procesul de creştere sunt strâns legate între ele. Preşcolarii sunt dinamici, iar activitatea desfăşurată de ei prin joc, contribuie la dezvoltare lor, atât fizică cât şi psihică.